Luna trecută, noul preşedinte al Chinei, Xi Jinping, a ales Moscova pentru prima sa vizită în străinătate. El şi preşedintele Vladimir Putin au anunţat un număr de acorduri şi apoi au călătorit la Durban, în Africa de Sud, pentru cel de-al cincilea Summit BRICS, unde s-au întîlnit cu liderii Indiei, Braziliei şi Africii de Sud, pentru a anunţa crearea unei noi bănci de dezvoltare, care ar putea concura dominaţia Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional. Cei cinci lideri au ţinut discursuri referitoare la schimbarea ordinii mondiale, iar Xi a spus că „potenţialul de dezvoltare al BRICS este infinit.“
Pare ca şi cum BRICS s-ar fi maturizat, în sfîrşit. În urmă cu trei ani, eram sceptic în legătură cu această organizaţie. Şi, în ciuda aparentului succes al recentului summit, încă sînt sceptic.
Cu aproape 12 ani în urmă, Jim O’Neill – pe atunci economist-şef la Goldman Sachs – a inventat termenul „BRIC“ pentru a descrie „pieţele emergente“ ale Braziliei, Rusiei, Indiei şi Chinei. Din 2000 pînă în 2008, aceste patru ţări au împărtăşit o creştere rapidă a producţiei, de la 16% la 22% (în termenii puterii de cumpărare), iar economiile lor s-au comportat peste medie, în timpul recesiunii globale ce a urmat.
Pentru investitori, acest rezultat a justificat crearea atrăgătorului acronim (brics = cărămizi, în engleză – n.red). Apoi, însă, un lucru straniu s-a întîmplat: creaţia investitorilor a prins viaţă. În 2009, reprezentanţii celor patru ţări s-au întîlnit pentru prima dată în Rusia, într-un efort de a născoci o nouă organizaţie politică internaţională. Africa de Sud s-a alăturat acestui bloc în 2010, în primul rînd din motive politice. Aşa cum spunea recent Jim O’Neill pentru China Today: „Africa de Sud e destul de norocoasă să fie în acest grup, fiindcă – economic vorbind – e mai degrabă mică, în comparaţie cu ceilalţi.“ În plus, performan