Stațiunea Predeal trebuie să facă față noilor provocări, în contextul în care pe harta României au început să apară noi puncte de atracție pentru sporturile de iarnă.Astfel, construirea unui complex de agrement și SPA de mare capacitate cu fonduri europene nu este un moft, ci o necesitate, spune noul primar Liviu Cocoș (foto).
„Nu este vorba doar de faptul că se creează câteva zeci de locuri de muncă. Dar, dacă va crește numărul de turiști, aceștia nu vor sta doar în complexul SPA: ei vor avea nevoie de locuri de cazare și de restaurante. Practic, se impulsionează activitatea economică în întreaga stațiune”, precizează primarul localității, pentru ziarul „Astra” al Consiliului Judeţean.
Investiția este în valoare de 42,84 milioane de lei şi va fi finanţată prin Programul Operaţional Regional – Poli de creştere. Centrul SPA va avea o suprafaţă construită de 3.167 mp , iar suprafaţa desfăşurată va fi de 5.707 mp şi se va construi în zona Cioplea, pe strada Libertăţii.
La parter se vor amenaja spaţii de relaxare, saune, baie cu aburi, grotă de gheaţă, o piscină pentru înot şi un aquapark. La demisol, pe lângă spaţiile necesare pentru funcţiunile de servicii, vor mai fi puse la dispoziţia turiştilor şi trei terenuri de squash. La etajul centrului SPA se vor crea spaţii de relaxare tip seră cu solar, sală de fitness, de forţă, spinning, sală cardio şi sală de aerobic.
Grădinița va fi finalizată după șase ani. Odată cu venirea primăverii, Primăria a luat măsurile necesare continuării lucrărilor la noua grădiniță cu program prelungit, începută în 2007 și lăsată de izbeliște din cauza lipsei de fonduri. Este vorba de o investiție de aproximativ 600.000 de lei plus TVA.
„La această oră, pot să-i asigur pe părinți că, la data de 15 septembrie, copiii vor avea la dispoziție noua grădiniță, dotată cu tot ce este necesar. Începând din 1999 și până în