Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condescu încalcă legea şi organizează proteste la Târgu-Jiu

Publicat in Impact in Gorj, vineri 17 mai 2013 ·

Va scoate minerii în stradă indiferent daca va obţine autorizaţie de la Primăria Târgu-Jiu sau nu, este anunţul făcut de liderul de sindicat Marin Condescu, după o întâlnire avută cu primarul municipiului, Florin Cârciumaru. Sindicalistul este decis să suporte amenda pentru protest nelegal, dacă primăria nu îi va emite autorizaţia de desfăşurare.

Primarul din Târgu-Jiu Florin Cârciumaru a declarat miercuri la Radio Omega că nu va autoriza pichetările minerilor la sediile Complexului Energetic Oltenia şi Diviziei Miniere din cauză că săptămâna viitoare sunt Zilele Oraşului. Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu, anunţase că va picheta zilnic, începând de luni 20 mai, cele două sedii, cu 300 de mineri. Condescu a declarat că indiferent de decizia comisiei întrunite pentru soluţionarea cererii pentru avizarea protestului va scoate oamenii în stradă. Acesta este dispus să achite amenda de 5.000 de lei pentru protest fără autorizaţie din partea primăriei. Preşedintele FNME a precizat că sindicaliştii vor renunţa la proteste dacă administraţia va renunţa la tăierea abuzivă a salariilor. „Au fost ei cei din comisie întruniţi şi nu ne-au dat încă un răspuns. Sunt convins că dânsul, Florin Cârciumaru, ştie multe şi are puterea ca să forţeze într-un anumit fel lucrurile, să se ajungă o soluţie negociată. Chiar dacă nu se vor rezolva lucrurile, pichetarea poate să aibă loc ca şi miting cu sancţionarea şefului instituţiei organizatorice. Voi lua 50 de milioane de lei vechi amendă şi vom face aceste acţiuni. Alte decizii nu sunt, eu voi plăti banii”, a declarat Marin Condescu după ce a discutat cu Florin Cârciumaru şi edilul i-a spus că atunci când a afirmat că nu va semna autorizaţia de pichetare a făcut-o în nume personal, nu al comisiei care eliberează acest aviz. Marin Condescu a menţionat că la Târgu-Jiu vor manifesta până când administra

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Prințesa Kate, diagnosticată cu cancer, anunț de ultimă oră despre sănătatea ei

HotNews acum 44 minute
Prințesa Kate, care a anunțat la începutul lunii septembrie 2024 că a finalizat ședințele de chimioterapie preventivă, a transmis marți că este „o ușurare să se afle acum în remisiune” după ce a fost diagnosticată cu cancer, scrie AFP. „Așa cum știu

Un atelier auto din Odorheiu Secuiesc, cuprins de flăcări

Informația Harghitei acum 53 minute
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” precizează că incendiul, izbucnit în această seară, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului s-au deplasat și intervin 3 echipaje din cadrul Deta

SuperLiga: Încă un jucător a plecat de la Oțelul Galați

HotNews acum 34 minute
Clubul Oţelul a anunțat marți că Mihai Adăscăliţei (30 de ani) nu mai este jucătorul echipei gălățene. „SC Oțelul Galați și fundașul/mijlocașul Mihai Adăscăliței, 30 de ani, au încheiat astăzi de comun acord relațiile contractuale care datau din dec

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 23 minute
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Decizie definitivă pentru elevul care și-a înjunghiat profesoara de japoneză în timpul orei. Pedeapsă redusă cu doi ani

HotNews acum 3 ore
Curtea de Apel București a decis, marți, condamnarea elevului de la Colegiul Național „Ion Creangă”, care în 2023 a atacat cu un cuțit o profesoară în sala de clasă, la 5 ani de detenție într-un centru de minori. Hotărârea instanței este definitivă.

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°