Ambasadorului Republicii Macedonia la Bucureşti, dr. Pande Lazarevski, se află astăzi în judeţul nostru. El a avut deja o întâlnire cu autorităţile sălăjene, găzduită de Instituţia Prefectului.
Potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului, ambasadorul a avut la prima oră o întâlnire cu prefectul Ionel Ciunt. La întâlnirea au mai participat subprefectul judeţului, Lucian Băican, secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu, viceprimarul municipiului Zalău, Nicolae Fazakas, secretarul primăriei Zalău, Stelian Potroviţă, şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Sălaj, Vasile Pădurean.
"În cadrul discuţiilor prefectul judeţului, Ionel Ciunt, şi-a manifestat întreaga sa disponibilitate spre o potenţială colaborare cu autorităţi publice din Republica Macedonia, insistând asupra unei cooperări reale şi concrete între agenţi economici din judeţul Sălaj şi Macedonia", precizează Oana Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului. La întâlnire, prefectul judeţului a făcut şi o scurtă expunere a investiţiilor recente făcute în infrastructura judeţului, precum şi a potenţialul existent, în timp ce preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Vasile Pădurean, a făcut o prezentare a situaţiei curente din punct de vedere al comerţului şi al industriei.