Cu sănătatea şubrezită, dar bucuros, elegant, amuzat, sclipitor ca de obicei şi radiind dezinvoltură, Maestrul Alexandru Paleologu a acceptat să purtăm prima parte a acestei discuţii, în prezenţa discipolului său Aurelian Titu Dumitrescu şi a fotoreporterului Constantin Ciocan, în toamna anului 2004. Fragmentul de interviu a apărut imediat, dar parţial, în revista „Eurolider”.
Cea de-a doua parte a convorbirii s-a purtat în Ajunul de Crăciun al aceluiaşi an şi în aceeaşi companie. Este ultimul interviu amplu acordat unei publicaţii, înainte de dispariţia sa pământească, în toamna anului următor. Varianta integrală a textului a apărut între coperte în anul 2006. Îl vom relua pe acest blog găzduit de site-ul ziarului „Adevărul”, în patru episoade succesive.
- Mi-aduc aminte: în plin comunism, dădeai de câte un om într-o funcţie de decizie, undeva. Câteodată, un om competent, spiritual, inteligent – nu o arăta prea tare, că era periculos – dar era astfel şi nici nu-i plăcea să nu fie. Acum se urăşte inteligenţa. Uită-te puţin în viaţa publică! Uite cine se manifestă! Cât de imbecili pot să fie românii cei mai glorioşi! Nu vreau să dau nume, sunt pe buzele tuturor. Abia acum a devenit viaţa insuportabilă în ţara asta, abia acum! Sub comunişti am dus-o cum am dus-o: puşcărie, porcării, confiscări, ticăloşii cumplite. Dar ticăloşii, nu imbecilităţi! Între ticăloşie şi imbecilitate e o diferenţă mare de calitate. Ticăloşia este abjectă, ignobilă, deliberată, ea vine dintr-un suflet negru sau întunecat, ori din prostia specifică locului, omului sau grupului. Acuma, prostia este universală, e peste tot. Este unanimă! Pentru că ei, proştii, sunt ignoraţi statistic. Obscen e că proştii sunt ignoraţi statistic: nu se ţine seama cât sunt de mulţi, nici cât sunt de puternici, de ridiculi şi de odioşi. Nimeni nu-l vorbeşte de rău pe-un prost. Pe deştepţi, da:” periculo
