Proiectul de Parteneriat Comenius Regio cu titlul PEACE – Principii ale armoniei şi colaborării între elevi face parte din Programul de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii Lifelong Learning, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene în perioada 1 august 2011-31 iulie 2013. Proiectul se axează pe cooperarea practică dintre organizaţii educaţionale din două regiuni partenere: Braşov (România) - Hatay (Turcia), având în vedere problema comună a violenţei în şcoli şi urmărind dezvoltarea de bune practici în domeniul educaţiei şcolare.
Violenţa perturbă mediul şcolar, generând sentimente de insecuritate, de teamă în rândul elevilor. Aplicarea unor strategii de învăţare mediată poate fi un răspuns la problemele ridicate de violenţa şcolară.
Metoda Feuerstein de învăţare mediată are în vedere modificabilitatea afectiv-motivaţională şi socială a subiecţilor, în condiţiile angajării acestora în interacţiuni favorizante. Mediatorul intervine în corectarea funcţiilor cognitive, în dezvoltarea vocabularului, sprijinind elevii să dobândească introspecţie emoţională. Astfel, elevii dificili îşi pot schimba complet comportamentul.
Marţi, 14 mai 2013, a avut loc, la Centrul Cultural Reduta, conferinţa finală a proiectului de parteneriat. La conferinţă au participat personalităţi de seamă ale Braşovului. Echipa de proiect din Braşov este formată din: Mihaela Zugravu - manager de proiect, Inspector şcolar de specialitate la I.S.J. Braşov; Cris Iordache, Laura Pop, Viorica Negruţiu şi Ilonka Hammas, profesori înv. primar la Şcolile Gimnaziale nr. 2, 9 şi 15 Brasov; Otilia Todor, Gabriela Verdeş, Silvia Gabrielli, Gina Caraveţeanu şi Adriana Bularca din cadrul Asociaţiei „Feuerstein - Deschideţi mintea!” Braşov.
De asemenea, la conferinţă a fost prezentă şi delegaţia de profesori turci formată din: Hanefi ZOBAR - coordonatorul proiectului din Turcia, Filiz KELES TEKTAS, H