Cercetătorii americani au creat celule suşă embrionare umane pornind de la celule epiteliale, recurgând la o tehnică de clonare, o premieră realizată după mai multe tentative eşuate în ultimii ani pe plan mondial, informează AFP.
Fără a produce clone, cercetătorii au demonstrat pentru prima dată, în studiul lor care a fost publicat miercuri, că este posibil să se creeze celule suşă embrionare care să fie identice din punct de vedere genetic cu persoana de la care au fost prelevate.
Celulele suşă embrionare sunt singurele capabile să se diferenţieze în toate tipurile de celule ale organismului - care sunt în număr de circa 200 - şi să se multiplice fără limite, prezentând astfel un uriaş potenţial terapeutic.
Aceste celule sunt deosebit de promiţătoare în tratarea maladiei Parkinson, a sclerozei în plăci, a patologiilor cardiace şi a vătămărilor de la nivelul măduvei spinării.
Reuşita savanţilor americani, coordonaţi de Shoukhrat Mitalipov, de la Universitatea din Oregon, a fost obţinută după un succes medical precedent, care a constat în transformarea celulelor epiteliale de maimuţă în celule suşă embrionare, în anul 2007.
Cercetătorii americani au recurs la o tehnică de clonare, care constă în folosirea nucleului celulelor epiteliale, ce conţineau în acest caz ADN-ul unui bebeluş de opt luni, care a fost transferat în ovule umane provenind de la donatori. Ovulele au produs embrioni din care au fost extrase celule suşă embrionare.
"Celulele suşă obţinute prin această tehnică şi-au demonstrat capacitatea de a se diferenţia, ca şi celulele suşă embrionare obişnuite, în diverse tipuri de celule: nervoase, hepatice şi cardiace", a declarat profesorul Mitalipov în acest studiu, publicat în versiunea online a revistei americane Cell.
"În plus, întrucât aceste celule suşă reprogramate pot fi obţinute din material genetic extra