Cu o economie care se află într-o situaţie critică, Spania a devenit în ultima perioadă recunoscută drept destinaţia principală a cuplurilor şi a femeilor care încearcă să rămână însărcinate prin intermediul fertilizării în vitro. Forţate de efectele crizei financiare, multe femei nu au găsit altă soluţie decât aceea de a deveni donatoare de ovule, însă răsplata bănească ascunde consecinţe dureroase, comentează revista germană Der Spiegel. O istorie deja cunoscută în România, care a fost, la rândul ei, o destinaţie turistică în materie de fertilizări.
Povestea Monicăi, doar un exemplu
Acum cinci ani, Monica Campos a început să-şi folosească propriul trup pentru a face bani. Şi nu, nu vă gândiţi la prostituţie. Economia Spaniei intra în criză, iar soţul ei, Eduardo de Campos, a fost nevoit să renunţe la firma de vânzare de maşini de lux second hand, fiindcă i se subţia clientela. Destul de repede, cuplul n-a mai fost în măsură să-şi plătească creditul ipotecar lunar pentru casa cu grădină din Macanet de la Selva. Banca îi ameninţa că-i aruncă în stradă, cu tot cu un copil de 4 ani şi cu un altul, bebeluş. “Aveam nevoie disperată de bani”, explică doamna Campos, care are 34 de ani. E blondă şi a lucrat o vreme ca fotomodel, pe când era liceană, dar când a început criza imobiliară din Spania, s-a adresat clinicii de fertilizare Granollers, din apropiere de Barcelona, pentru a afla cum poate deveni donatoare de ovule.
Maximum 1.000 de euro
Pentru fiecare donare de ovule, Campos primea până în 1.000 de euro, conform recomandării Comitetului de Bioetică din Catalonia, drept compensaţie pentru timpul ei şi inconveniente. Dar pentru Campos, suma încasată era mai mult decât atât – era răspunsul la căutările ei de răspunsuri în materie de salvare a familiei din situaţia financiară catastrofală.
În ciuda limitei legale de şase donări de o