Scris de Otilia Șandor - Reţeaua de diabet nu numai că nu e monopolizată, ci se şi extinde, în favoarea bolnavilor.
După discuţii îndelungi, argumentate sau nu şi pe plan local, s-a decis ca de diabetici să se ocupe mai mulţi medici, respectiv mai multe spitale.
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Bihor transmit structura actuală a reţelei de diabet din judeţul Bihor, pentru ca bihorenii cu diabet să primească informaţia nouă şi completă şi să poată apoi decide (pentru că pacienţii sunt cei care îşi aleg şi medicii şi unitatea sanitară unde doresc să fie trataţi).
Astfel, potrivit deciziilor Unităţii Judeţene de Implementare a Programului Naţional de Diabet Zaharat, consultaţiile medicale şi prescrierea medicaţiei specifice pentru pacienţii cu diabet zaharat sunt asigurate de mai multe categorii de medici.Medici diabetologi
În primul rând, medicii diabetologi, de nutriţie şi boli metabolice (DNBM) – asigură consultaţii în vederea prescrierii medicaţiei optime, evaluează pacienţii de două ori pe an, eliberează scrisori medicale în vederea prescrierii medicaţiei de către medicul de familie (la pacienţii trataţi doar cu antidiabetice orale) sau de către medicii internişti desemnaţi (la pacienţii în tratament cu antidiabetice orale şi insulină).
În Oradea, medici cu această specialitate DNBM desfăşoară activitatea în ambulatoriile de specialitate ale Spitalului Judeţean (str. Republicii nr. 37), în ambulatoriile Spitalului Pelican (str. C. Coposu nr. 2) şi la Cabinetul de Medicină Internă şi Diabet (str. Primăriei nr. 22).
La Aleşd, diabeticii pot apela la medicii de specialitate de la ambulatoriul Spitalului Orăşenesc Aleşd, cei de la Marghita – la ambulatoriul al Spitalului „Dr. Pop Mircea” Marghita, iar cei de la Salonta la ambulatoriul Spitalului Salonta.Internişti şi de familie
Inspectorii sanitari anunţă că medicii în specia