Mesajul a fost trimis. Multumesc!

14 clujeni, angajați la o fabrică din Bistrița, au ajuns azi-noapte la spital

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 16 mai 2013 ·

14 angajaţi ai unei firme româno-germane de cablaje auto din municipiul Bistriţa, femei şi bărbaţi, au ajuns în noaptea de marţi spre miercuri la spital, acuzând probleme de respiraţie şi stări de leşin, după ce li s-a făcut rău la locul de muncă. Incidentul nu a fost făcut, însă, public de autorităţi, care spun că starea pacienţilor nu a fost gravă şi că nu se poate vorbi despre un accident de muncă.

În data de 15 mai, în jurul orei 2,00 noaptea, un echipaj de prim-ajutor al SMURD s-a deplasat la firma în cauză, în urma unei solicitări, însă, din cauză că numărul celor care se simţeau rău era peste aşteptări, au fost chemate întăriri.

'Au fost cinci echipaje, dintre care unul al SMURD şi patru ambulanţe, unul cu medic şi trei cu asistent medical. După evidenţele noastre, am asistat în jur de 14 persoane, care nu prezentau o stare gravă, deci nu erau diagnostice grave. Prezentau tulburări uşoare de respiraţie şi senzaţie de lipotimie', a declarat pentru AGERPRES directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, dr. Annabella Muzsi.

Niciuna dintre cele 14 persoane transportate la Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa nu a rămas internată, iar o parte din ele chiar s-au întors la muncă a doua zi.

Directorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, Constantin Candrea, spune că aceşti angajaţi sunt toţi din oraşul Dej, judeţul Cluj, şi veniseră la muncă în schimbul trei.

'Am fost sesizaţi, am fost acolo. Nu este cazul, din primele cercetări, de o intoxicaţie acută profesională. Ei au acuzat ceva stări de rău, probabil sunt alte cauze. De acolo, din fabrică, nu aveau de unde să fie, mai ales că ei fac naveta de la Dej, pe lângă ei lucrau alte sute de oameni, dar li s-a făcut rău numai acestora şi celorlalţi nu. O să aşteptăm, astăzi o să ne dea rezultatele analizel

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nemulțumit” de Vladimir Putin, Donald Trump anunță că trimite mai multe arme Ucrainei

HotNews acum 43 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor trimite noi arme Ucrainei, după ce Casa Albă a anunțat săptămâna trecută că suspendă unele livrări, notează AFP. „Va trebui să trimitem mai multe arme, în principal arme defensiv

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin azi proba scrisă. Măsuri speciale din cauza caniculei

HotNews acum 57 minute
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste

Netanyahu îl nominalizează pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace / La un dineu la Casa Albă, președintele american îi promite premierului israelian că Hamas va negocia un armistițiu în Gaza

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o Comitetului

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 9 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Apple contestă în instanţă amenda de 587 milioane de dolari impusă de UE pentru practici anticoncurenţiale

News.ro acum o ora
Apple a atacat în instanţă amenda de 500 milioane de euro (aproximativ 587 milioane de dolari) impusă de Comisia Europeană pentru încălcarea normelor antitrust privind controlul Big Tech, depunând luni o plângere la al doilea cel mai înalt tribunal

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 10 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°