Marius Copil participă în această săptămână la un turneu challenger organizat la Bordeaux, în Franţa, dotat cu premii în valoare de 85.000 de euro.
Tenismenul arădean are 22 de ani, iar conform clasamentului dat publicităţii luni, ocupă locul 134 ATP, în urcare cu două poziţii faţă de ierarhia precedentă. Tenismenul arădean l-a înfruntat în turul inaugural pe neamţul Michael Berrer, locul 138 mondial.
Copil s-a impus în două seturi, 7-6 (4), 6-2, iar în turul secund, optimi de finală, va juca cu reprezentantul gazdelor, Marc Gicquel, locul 132 mondial, care a trecut tot în două seturi, 6-4, 7-5, de ucraineanul Sergiy Stakhovszky.
Marius Copil şi-a anunţat prezenţa şi la BRD Arad Challenger, turneu dotat cu premii în valoare de 30.000. de euro şi programat în perioada 1-9 iunie, la baza Activ din subcetate. Principalul favorit al challengerului arădean este neamţul Tobias Kamke, locul 77 ATP, în timp ce România mai are două prezenţe sigure pe tabloul principal: Adrian Ungur, al 96-lea jucător al lumii şi Victor Crivoi, 219 ATP. Copil, clasat pe 134 ATP, este favorit 5 la ediţia a treia a BRD Arad Challenger.
Marius Copil participă în această săptămână la un turneu challenger organizat la Bordeaux, în Franţa, dotat cu premii în valoare de 85.000 de euro.
Tenismenul arădean are 22 de ani, iar conform clasamentului dat publicităţii luni, ocupă locul 134 ATP, în urcare cu două poziţii faţă de ierarhia precedentă. Tenismenul arădean l-a înfruntat în turul inaugural pe neamţul Michael Berrer, locul 138 mondial.
Copil s-a impus în două seturi, 7-6 (4), 6-2, iar în turul secund, optimi de finală, va juca cu reprezentantul gazdelor, Marc Gicquel, locul 132 mondial, care a trecut tot în două seturi, 6-4, 7-5, de ucraineanul Sergiy Stakhovszky.
Marius Copil şi-a anunţat prezenţa şi la BRD Arad Challenger, turneu dotat cu premii în va