Să zicem că aş fi mezelar. Cîrnăţar. Măcelar. Adică – mai sofisticat spus –, aş lucra în industria alimentară şi aş produce varii specialităţi de salam, parizer, cîrnaţi. Şi mici, normal. Aş afla că mi se interzic nişte E-uri care, pînă atunci, îmi intrau în reţetele preparatelor. Aş afla cam tîrzior, pentru că e deja 1 mai şi noua regulă ar intra în vigoare de la 1 iulie. Cel puţin aşa a zis la televizor.
De fapt, îmi frec mîinile de bucurie. Mi-a ieşit manevra de marketing. De imagine. De presiune (implicită) asupra autorităţilor. Să se pună şi ei pe treabă şi să mă ajute un pic. Probabilitatea ca eu să fi aflat abia acum o lună este foarte mică. Firma mea nu este vreo măcelărie de cartier. Eu sînt unul dintre cei 10-12 mezelari din vîrful clasamentului naţional, adică dintre cei care vînd cam 9 din 10 mici româneşti. Lucrez pentru marile lanţuri de hipermarketuri, fie pe numele meu, fie pe numele lor (în cazul în care ei îmi cer să nu-mi afişez brandul şi să îl tipăresc pe etichetă doar pe al lor). Mă amuză cei care îşi închipuie că de-abia am aflat că se va scoate bicarbonatul din mici. La cîtă presiune pune Comisia Europeană pe noi, euromezelarii, ar fi fost şi culmea să fi fost atît de ignorant. Păi, nu aţi văzut ce ne-au făcut cînd i-au prins pe colegii din Olanda şi din Franţa cu carnea de cal trecută drept carne de vacă? Ştiam de bicarbonat, de ani buni. De-aia am tot modificat reţeta de mici, încet-încet, în ultimii ani. N-aţi văzut că micul de Carrefour sau cel de Metro nu seamănă de nici un fel cu ceea ce mîncam noi în buza Halei, la Obor, în copilărie? Am tot scăzut bicarbonatul că prinde mai bine la clientul urban, de corporaţie, cu stomac sensibil. Oricum, şi pe „platou“ la Obor, tot micii de la „foaie“, din supermarket, se pun pe grătar. Nu de ieri, de azi, ci de vreo zece ani. Cantitatea de carne de mici făcută „artizanal, ca pe vremuri“ e
