Problema spaţiului locativ pentru cazurile sociale şi persoanele aflate în situaţii speciale este una dintre cele mai mari provocări ale administraţiei locale. Aceasta în condiţiile în care sunt peste 6.000 de solicitări de locuinţe în Timişoara. O soluţie alternativă, “importată” de la Constanţa, de la primarul Radu Mazăre, este, în viziunea Primăriei Timişoara, construirea de locuinţe modulare. Acum un an se vorbea prima oară de aceste locuinţe, şi atunci se făcea un preţ local de construcţie foarte mare: aproape 500 de euro pe metrul pătrat. Ignorând acele calcule, Primăria pare dispusă să iniţieze construcţia acestor locuinţe, dând deja comandă pentru studiul de fezabilitate aferent.
“Depinde mult de ce interese sunt legate de acest proiect”
Primăria lua prima oară în discuţie posibilitatea construcţiei de locuinţe sociale modulare în Timişoara în 2012. După un an de tăcere, proiectul a fost reluat, Municipalitatea exprimându-şi intenţia de a construi câteva sute de astfel de locuinţe. Nu se ştie însă deocamdată câte astfel de locuinţe pe schelet metalic vor fi construite şi nici în ce zonă se va demara construcţia lor.
„Am dat dispoziţii să se realizeze cât se poate de rapid studiul de fezabilitate, astfel încât să putem organiza licitaţia pentru contractarea execuţiei. Vrem să construim câteva sute de astfel de locuinţe şi desigur că vom putea satisface mult mai multe cereri decât am putut până acum. Nu ne putem propune să realizăm zeci de mii de locuinţe. Sunt înregistrate la ora actuală peste 6.000 de cereri de locuinţe. Nu avem cum să realizăm 6.000 de locuinţe, noi putem să gândim la ordinul a câteva sute”,declară primarul Nicolae Robu.
Pentru demararea acestui proiect au fost prevăzute alocări bugetare în bugetul pe acest an. Însă rămâne de văzut dacă preţul de pornire, rezultat în urma studiului de fezabilitate,