Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Raul Kusak cântă fără repetiție

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 mai 2013 ·

Un show avangardist, “ROCK in PROGRESS”, ce va avea loc pe data de 24 mai, în Hard Rock Cafe Bucureşti.

„ROCK in PROGRESS“ este un spectacol bazat pe un concept unic: fără niciun fel de repetiţie, Ovidiu Lipan şi Raul Kusak îşi vor îmbina experienţele şi versatilitatea şi vor crea pe loc, în faţa publicului, o muzica aparte, ce va prinde viaţă pe scenă, atunci şi acolo.

Interpretările spontane şi vibrante ale celor doi artişti vor crea atmosfera unui concert viu, iar personalitatea muzicii conturată de sonorităţile instrumentelor va fi dezvaluită în exclusivitate celor prezenţi. Inspirat din muzica progresivă din perioada anilor '70, showul îmbină o multitudine de stiluri muzicale şi implică publicul, cu emoţiile şi reacţiile lui, în recital. Spectatorii devin astfel părtaşi la o experienţă muzicală irepetabilă.

“Creez la fel de intens cum trăiesc, iar actul creaţiei este unul privat, dar cred că după atâţia ani de muzică a venit momentul să invit spectatorii să creeze alături de mine, să-mi transmită din energia şi din pasiunea lor şi să intre în intimitatea mea artistică. Pentru «ROCK in PROGRESS» nu am făcut nicio repetiţie, este un spectacol viu, care «trăieşte» la intensitate maximă. Unic şi imprevizibil,acest spectacol este «acum şi aici», ca şi noi”.

“În ultima vreme echilibrul dintre artă adevărată şi comercial în muzică s-a pierdut, aşadar am simţit nevoia să punem autenticitatea pe primul plan şi să aducem actul creator în mijlocul scenei, în lumina reflectoarelor. Spectatorii vor avea ocazia să trăiască experienţa spectacolului o singură dată şi să rămână cu emoţia şi vitalitatea acestui spectacol”.

ROCK in PROGRESS va începe ca o călătorie prin peisajul muzical din toate colţurile lumii la care se adaugă momente de improvizaţie şi piese în audiţie unică. Spectacolul va depăşi astfel graniţele din

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 21 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 55 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°