M-a neliniştit totdeauna întrebarea „Ce ţi-ai lua cu tine pe o insulă pustie, dacă nu ai avea dreptul decît la un singur obiect?“ Am început, aproape involuntar, să mă pregătesc pentru această eventualitate. Pentru ce aş fi optat, dacă aş fi fost confruntat brusc – şi pe bune – cu o alegere şi mi s-ar fi cerut răspunsul imediat? Intuiam că obiectele magice de îndeplinit dorinţe „fără număr“ nu se pun – nu că aş fi deţinut astfel de obiecte –, deci, mi-am redus drastic selecţia la inventarul obiectelor sancţionate de realitate, chiar dacă realitatea cu pricina nu dădea semne prea convingătoare că ar conţine insule pustii pe care să fiu deportat. Mi-am făcut tema conştiincios, evaluînd comparativ utilitatea diverselor obiecte care s-ar fi putut substitui unui survival kit. Retrospectiv, constat cu surprindere că briceagul elveţian nu s-a numărat niciodată printre ele. Am renunţat, rînd pe rînd, la opţiunile practice, în favoarea unei cărţi: o carte care să reziste unui număr nedeterminat de recitiri, o carte cu care să pot construi o relaţie împotriva singurătăţii, care – aşa cum realizam pe zi ce trece – avea să fie principalul inconvenient pe insula pustie. Nici o carte nu a rămas pe lista opţiunilor mele, mai mult de un sezon. Şi, oricum, riscul mi se părea foarte mare – cunoscusem, cîndva, un marinar care lucra pe un submarin şi care-mi povestise că, în timpul unei misiuni de şase luni, s-a constatat că uitaseră să-şi ia muzică la bord. Nu exista decît un singur CD şi, după o lună deja, acest fapt îi adusese pe toţi la exasperare...

De-abia cînd am descoperit Biblia, a încetat să mă frămînte problema bagajului pentru insula pustie. Acum, aş descinde acolo cu biblia mea King James, pe care o citesc fără să mă plictisesc, de 15 ani. Este un exemplar legat în piele de culoarea scorţişoarei, pe care degetele mele o recunosc şi o mîngîie involuntar la fiecare