Susțin această rubrică de prin 2006, cu trei apariții pe săptămână; încă puțin și ajungem în Guiness Book! Am trecut sutele și sutele de articole pe un hard extern – prea de tot încărcau memoria computerului. Aruncând „o repede ochire” asupra acestui îndelung exercițiu gazetăresc care avea să se concretizeze în câteva apariții editoriale („Să vezi și să nu crezi”, „Printre cărți”, „Grădina lui Dumnezeu”, „Printre alte cărți”), constat, firește, că în șapte ani multe s-au schimbat și altele, la fel de multe, deloc.

Citind zilele trecute un aprig și vehement articol al dlui Tismăneanu îndreptat, desigur, împotriva neocomuniștilor (naționaliștilor, securiștilor etc.), constați că autorul și-a păstrat ferm, din 2006 până acum, atât țintele, cât și repertoriul imprecațiilor. Ceea ce, la urma urmei, exprimă temeinicia convingerilor și rectitudine întru apărarea principiilor. Cum astfel de solide credințe nu pot fi bănuite că-s moștenire genetică, deși par a fi dobândite încă în perioada intrauterină, rămâne să le trecem în contul propriilor experiențe, lecturi, revelări, efluvii, umori ș.a.m.d.

Lumea însă nu știe că tocmai cel care a fost chemat să condamne comunismul (o prostie: pretutindeni, astfel de condamnări au vizat regimurile comuniste, nu o utopie de bibliotecă) s-a numărat printre cei mai fervenți susținători ai... comunismului. Trecem peste confuzia constant întreţinută între comunism (o utopie-paravan) şi ceauşism (o dictatură de clan), pentru a ne întreba încă o dată dacă, potrivit învăţăturii Bibliei, tocmai dl Tismăneanu era cel potrivit să azvârle piatra. Şi nu ne interesează antecedentele familiale (rezolvate de fiu, cum se știe, în stil de tragedie antică, prin dezavuarea părinților), ci faptul de-a dreptul uimitor că domnia sa V.T. a fost cel care, în 1981, înfiera şi condamna definitiv... capitalismul, spre a promova „ştiinţific”..