Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că jucătorii Marius Alexe şi Cosmin Matei au valoarea necesară pentru a evolua într-un campionat din străinătate, însă a precizat că şi-ar dori ca aceştia să rămână la gruparea "alb-roşie".
"Nu ştiu dacă sunt oferte concrete pe numele lui Alexe. Eu atât i-am spus că dacă joacă bine va avea şi oferte. Are 14 goluri şi cred că ar fi un pas foarte important dacă ar reuşi să plece afară. Eu pe Alexe şi Matei îi văd putând juca afară. Dacă cei din conducere vor decide să plece, nu mă pot opune, dacă vor decide să rămână, ar fi foarte bine", a spus Ţălnar.
Cornel Ţălnar a afirmat că a fost nevoit să convoace patru jucători de la echipa a doua pentru partida cu FC Vaslui, contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, din cauza accidentărilor şi suspendărilor. "Pentru meciul cu FC Vaslui avem şapte jucători indisponibili şi am fost nevoit să chem patru jucători de la echipa a doua. Mai sunt trei etape şi nu mai e un cap de ţară. Sunt convins că vor da totul pe teren, iar acum să vedem dacă se şi poate reuşi un rezultat favorabil acolo. Dacă batem la Vaslui şi în celelalte două meciuri s-ar putea să avem şanse la cupele europene", a completat Ţălnar.
Tehnicianul dinamovist a menţionat că este supărat că nu mai are la dispoziţie jucătorii din mandatele precedente. "Sunt supărat că nu mai avem jucători, fiarele cu care să luptăm. Sunt probleme în cazul unei calificări în Liga Europa pentru că sunt patru tururi preliminare şi nu mai poţi să-ţi faci pregătirea la parametri maximi", a explicat Ţălnar.
Cornel Ţălnar a precizat că este foarte mulţumit de rezultatele obţinute la conducerea tehnică a "câinilor". "Sperăm ca băieţii să facă eforturi maxime ca să obţinem puncte care să ne permită să stăm cât mai sus în clasament. Tot ce au făcut băieţii merită apreciat. Eu sunt