Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Turda derulează pe parcursul lunii mai, împreună cu instituțiile de învățământ, cîte un exerciţiu practic aplicativ pentru alarmarea şi evacuare a elevilor, personalului didactic şi auxiliar din sălile de clasă, precum şi lecţii de intervenţie rapidă pentru stingerea unui focar de incendiu.
Activitatea a debutat în data de 15 mai cu Grădiniţa Dr.I.Raţiu, iar în această dimineaţă s-a desfăşurat la Colegiul Emil Negruţiu.
Alarmarea început prin transmiterea a 5 semnale scurte ale soneriei, urmată de un apel al directorului instituţiei, Timeea Gavrilescu, la 112. Evacuarea elevilor din sălile de clasă s-a făcut în circa 2 minute, iar timpul de răspuns al Detaşamentului de Pompieri după alertare prin 112 a fost de 10 minute. De asemenea, reprezentanţii SVSU au exemplificat pentru elevii prezenţi şi modul de utilizare a instinctorului, un elev fiind invitat să pună în aplicare ceea ce li s-a explicat.
Tot în cadrul acestui exerciţiu s-a simulat şi o evacuare a unui elev suprins de incendiu în sala de clasă, pompierii reuşind să salveze „victima”, acordându-i primul ajutor.
Acţiunile vor continua conform programului transmis anterior.
Şef SVSU
Mihai Zăhan
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Turda derulează pe parcursul lunii mai, împreună cu instituțiile de învățământ, cîte un exerciţiu practic aplicativ pentru alarmarea şi evacuare a elevilor, personalului didactic şi auxiliar din sălile de clasă, precum şi lecţii de intervenţie rapidă pentru stingerea unui focar de incendiu.
Activitatea a debutat în data de 15 mai cu Grădiniţa Dr.I.Raţiu, iar în această dimineaţă s-a desfăşurat la Colegiul Emil Negruţiu.
Alarmarea început prin transmiterea a 5 semnale scurte ale soneriei,