Refuzul jucătorilor de la FC Braşov de a nu efectua antrenamentul din această dimineaţă, din cauza restanţelor financiare, nu a rămas fără urmări.
În urmă cu doar câteva minute, conducerea celor de la FC Braşov, a decis să trimită la echipa a doua a clubului, „capii” grevei din această dimineaţă: Nuno Viveiros, Cristi Munteanu şi Cristi Ionescu.
„O parte dintre jucători au dorit prin acest gest să pună presiune pe conducere, pentru a le fi prelungite contractele.
Noi nu tolerăm astfel de acte ! Ce s-a întâmplat în această dimineaţă, ne va face ca în viitor, când vom semna angajamente cu fotbaliştii, să fim foarte atenţi !” a declarat directorul general al stegarilor, Constantin Zotta.
"Am votat cu toţii această decizie în vestiar, din cauza restanţelor financiare. Noi am spus că vom face antrenament, dar în stilul pe care îl vrem noi, fără să ascultăm comenzile antrenorului, acesta era protestul nostru.Voi respecta decizia clubului şi mă voi prezenta la antrenamentele echipei secunde" a declarat şi unul dintre "gervişti", Cristi Ionescu.
Totuşi, ziua de astăzi vine şi cu o veste bună pentru suporterii stegarilor. După ce ieri, impresarul lui Richardo Machado(foto) anunţase că jucătorul are oferte din Primera Division, astăzi portughezul şi-a prelungit contractul cu FC Braşov, pentru încă trei sezoane !
Refuzul jucătorilor de la FC Braşov de a nu efectua antrenamentul din această dimineaţă, din cauza restanţelor financiare, nu a rămas fără urmări.
În urmă cu doar câteva minute, conducerea celor de la FC Braşov, a decis să trimită la echipa a doua a clubului, „capii” grevei din această dimineaţă: Nuno Viveiros, Cristi Munteanu şi Cristi Ionescu.
„O parte dintre jucători au dorit prin acest gest să pună presiune pe conducere, pentru a le fi prelungite contractele.
Noi nu tolerăm astfel de acte ! Ce s-a întâmplat în