Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţie absurdă la DJTS Neamţ: Un director cu munca, altul cu salariul

Publicat in Ceahlaul, vineri 17 mai 2013 ·

* De la începutul anului, instituţia a avut doi şefi: Gheorghe Paisa şi Adrian Niţă * Cu două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, primul vrea să ceară executarea Ministerului pentru aproape jumătate de miliard de lei vechi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Neamţ se confruntă cu o situaţie fără precedent. De la începutul anului, instiutuţia a funcţionat cu doi directori. Unul, Gheorghe Paisa, interimar, al doilea, Adrian Niţă, în concediu de odihnă, urmat de medical. Interimatul celui dintâi a expirat la 15 mai, iar Ministerul Tineretului şi Sportului nu l-a mai prelungit. Până la această dată, fostului şi noului director, Adrian Niţă, trebuia să i se ofere un post de execuţie, din cele două disponibile existente în instituţie. Ceea ce MTS nu a aprobat, concediul medical nu mai putea fi prelungit, aşa că domnul Niţă trebuie să se întoarcă la serviciu. În postul de pe care a plecat în concediu, de director, şi pentru care a şi fost plătit în toată această pauză forţată. Gheorghe Paisa, care a funcţionat ca şef cu salariu de consilier, a sperat că interimatul se va încheia cu repunerea în toate drepurile de director, pentru care are două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Se pare însă că planurile pentru Neamţ sunt altele. Astăzi, este aşteptat un control de la MTS, urmat cel mai probabil de demiterea directorului abia instalat, care şi aşa rezistă de prea mult timp. Despre o schimbare la DJTS Neamţ se vorbeşte încă din toamna anului trecut. Într-un context similar şi-a pierdut postul şi Gheorghe Paisa, în 2009, după ce abia fusese premiat ca unul dintre cei mai destoinici directori. Tot atunci a rămas fără calitatea de funcţionar public şi drepturile salariale cuvenite. A dat în judecată Ministerul şi l-a învins în ambele cauze. „Sunt obligat să apelez la un executor judecătoresc şi o voi face. Am de primit drepturi salariale de ap

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 7 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 2 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 10 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 10 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 9 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 10 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews acum 8 ore
Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de info

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 7 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°