Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 10.000 de angajati de la stat ar putea fi disponibilizati pânã în 2018

Publicat in Monitorul de Vaslui, joi 16 mai 2013 ·

Peste 10.000 de angajati ai companiilor si regiilor de stat ar urma sã fie disponibilizati pânã în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numãrul estimat al persoanelor care vor beneficia astfel de plãti compensatorii fiind indicat chiar într-un document guvernamental.

Documentul este anexat ordonantei de urgentã privind protectia angajatilor disponibilizat i, aprobatã recent de Guvern, si a fost discutat si în Comisia pentru Muncã de la Senat. „Comisia pentru muncã a avut în aten- tie, în mod deosebit, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgentã a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor mãsuri de protectie socialã acordatã persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare care stabileste principalele mãsuri de protectie socialã de care beneficiazã persoanele disponibilizate prin concediere colective. Astfel, s-a estimat cã, în urma aplicã rii planurilor de disponibilizare din cadrul societãtilor nationale, regiilor autonome, companiilor nationale si societãtilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum si a societãtilor comerciale si a regiilor autonome subordonate autoritãtilor administratiei publice locale, numãrul beneficiarilor acestor mãsuri de protectie va fi în jur de 10.500 de persoane“, se aratã în comunicatul Comisiei. Un document guvernamental obtinut de MEDIAFAX include însã si o prognozã în detaliu, pe ani, atât a sumei aferente care va fi plãtitã ca plãti compensatorii din bugetul asigurãrilor pentru somaj, cât si a numãrului de persoane care vor „beneficia“ de aceste plãti. Astfel, pentru acest an este calculat cã din bugetul de somaj vor fi scoase 37,4 milioane lei pentru 2.539 angajati, iar anul viitor vor fi achitate 82,6 milioane lei pentru 1.941 salariati. În 2015 vor fi scoase din bugetul de somaj 83,2 milioane lei pentru 2

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 26 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum o ora
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum 30 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Mihai Tudose, despre calendarul alegerilor prezidențiale: Certitudinea va fi când va apărea în Monitorul Oficial / Ce spune despre sondajul PSD pentru candidatul la prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, spune că stabilirea de către coaliție a datei la care vor avea loc alegerile prezidențiale a fost influențată de cele două mari sărbători din primăvară, Floriile și Paștele. Liderii coaliției g

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 12 minute
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Un celebru propagandist al lui Putin, în moarte clinică. Ce a mărturisit soția sa, redactor șef al Russia Today

Adevarul acum 20 minute
Regizorul de film rus Tigran Keosayan, cunoscut ca un fidel propagandist al lui Putin, este în moarte clinică. Anunțul a fost făcut de soția sa, redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum 32 minute
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 4 ore
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

18°
joi

9°/18°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°