Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poate pierde comuna vizitată de Băsescu 800 milioane euro

Publicat in Romania Libera, joi 16 mai 2013 ·

Comuna constăn­ţea­nă Peşterea riscă să piardă 800 de milioane de euro. Suma ar trebui să fie investită, de către mai multe firme din Italia, Spania, Portugalia, în parcuri eoliene. Acestea sunt acum în aşteptare, după ce Ministerul Economiei a emis, luna trecută, un proiect de ordonanţă de urgenţă în cadrul căruia se prevede amânarea temporară, în perioada 1 iulie 2013-31 decembrie 2016, a acordării unui număr de certificate verzi.

Potrivit proiectului, recuperarea se va face, în ceea ce priveşte centralele electrice eoliene, după 1 ianuarie 2018. „Investitorii şi-au început proiectele având în vedere legi şi avantaje care au fost calculate. Din cauza acestor fluctuaţii legislative, investitorii fug“, spune primarul din Peştera, Valentin Vrabie, şi că dacă s-ar realiza investiţiile totale, de 800 de milioane de euro, comuna ar beneficia de 2,5 de milioane de euro, anual, la bugetul local.

Ce înseamnă 800 milioane euro pentru o comună

Afacerea este de circa 300.000 de euro pentru fiecare turbină, anual. La un număr de 230 de turbine care ar trebui instalate în comună, rezultă o cifră de afaceri anuală de 69 de milioane de euro. Numai TVA-ul din această sumă înseamnă 16,5 milioane de euro pe an, care ar fi ajuns în bugetul Consiliului Judeţean Constanţa. În plus, 16% din sumă, respectiv impozitul pe profit, adică peste 11 milioane de euro, ar fi ajuns tot în bugetul Consiliului Judeţean Constanţa. „În plus, aceste investiţii ar fi creat cel puţin 600-700 de locuri de muncă la Peştera, permanent“, spune Valentin Vrabie. În prezent, comuna Peştera are un buget de investiţii de circa 400.000 de euro pe an, cea mai mare parte a banilor provenind tot dintr-un parc eolian. Primarul visează la ce ar putea face cu trei milioane de euro... „Aş fi dat de muncă la atât de mulţi oameni, aş fi putut să aduc firme care să facă lucrări, care ar fi angajat la rând

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 25 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Explozie în poligonul militar de la Goranu, din Vâlcea. Patru elevi militari și un ofițer au fost răniți

Libertatea acum 39 minute
Un ofițer MApN și patru elevi au fost răniți, în urma unei explozii care a avut loc joi într-un poligon militar din Vâlcea.

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 47 minute
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 37 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Românii pot plăti de astăzi facturile la utilităti la domiciliu, direct la poştaş, cu cardul bancar, în baza unui parteneriat între Poştă, CEC Bank şi Visa

Ziarul Financiar acum 4 ore
Poşta Română oferă de astăzi clientilor posibilitatea de a plăti facturile şi taxele cu cardul la domiciliu, direct la poştaş, oriunde în tară, în baza unui parteneriat cu CEC Bank şi Visa. Prin intermediul dispozitivelor mobile, poştaşii vor putea

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°