Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Picată", din cauza licenţei, Turnu Severin poate evita, pe teren, retrogradarea! "Meciul cu Viitorul va fi decisiv"

Publicat in Pro Sport, joi 16 mai 2013 ·

Deşi, înaintea de reluarea campionatului, Jerry Gane spunea că echipa sa, aflată în acel moment pe locul 17, cu doar 2 victorii şi 6 remize după 19 runde, are nevoie de încă 25 de puncte pentru a se putea salva, CS Turnu Severin poate evita retrogradarea cu mai puţine puncte decât cele preconizate de antrenor. Echipa severineană a acumulat între timp doar 15 puncte, iar în joc mai sunt puse ale nouă. Ajunsă acum pe locul 16, nou-promovata din Oltenia pare să fie avantajată de programul ultimelor trei etape, urmând să joace în deplasare la Gloria Bistriţa, acasă cu Steaua Bucureşti şi, în ultima rundă, pe terenul contracandidatei Viitorul Constanţa. Ajutată şi de jocul rezultatelor, echipa de la malul Dunării poate încheia sezonul deasupra liniei care asigură menţinerea în Liga I, dacă va obţine minimum şase puncte din aceste confruntări, dar neapărat cu victorie la malul Mării Negre. În lupta pentru menţinerea în Liga I au mai rămas cinci formaţii şi doar două dintre ele pot evita retrogradarea, pe teren.

"În iarnă eram la şapte puncte de locul 14 şi am spus înainte de reluarea campionatului că avem nevoie de încă 25 de puncte pentru a ne salva. Am luat 15 până acum, dar, între timp, lucrurile s-au mai schimbat, fiindcă nici contracandidatele nu au avut un parcurs aşa bun, şi noi ne putem salva chiar cu mai puţine puncte decât cele preconizate iniţial. Chiajna şi Constanţa par să aibă cel mai dificil program, iar meciul cu Viitorul, din ultima etapă, poate fi decisiv. Noi ne vom juca şansa pe teren şi sper ca până atunci să se schimbe şi decizia în privinţa licenţei", a spus Gane

Nici Ceahlăul Piatra Neamţ, echipă aflată pe locul 13, cu 31 de puncte, nu este scăpată definitiv de emoţii, urmând să joace cu Oţelul Galaţi (deplasare), CSMS Iaşi (acasă) şi Rapid Bucureşti (deplasare). Situată pe 14, Viitorul Constanţa (30 de puncte) va întâlni Steaua Bu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°