Diferenta este evidenta. In timp ce zona euro se zbate in recesiune, economia Japoniei a crescut in primele trei luni ale anului. La vest de continentul euroasiatic, motoarele cresterii sunt, practic, oprite. La est, cererea a explodat. O diferenta care nu este fructul hazardului. Este rezultatul optiunilor politice.
In zona euro, politica aplicata respecta aproape cu fidelitate teoria: reducerea deficitelor reface increderea agentilor economici si relanseaza cresterea. Orice masura monetara, orice masura de redresare dauneaza acestei evolutii, ele fiind, totusi acceptate, numai in cazuri extreme si sub presiune. Cinci trimestre de recesiune nu sunt, se pare, suficiente pentru a convinge ca aceasta teorie a esuat in practica.
In Japonia, premierul Shinzo Abe a lasat la o parte orice teorie. El a decis sa scoata arhipelagul la liman, dupa ani de depresie si deflatie. El a inteles ca, intr-un asemenea context, reducerea datoriei nu poate constitui o prioritate: o astfel de manevra nu ar provoca decat o prelungire a marasmului pentru inca multi ani.Prin urmare, a trecut la „atac”: a redus independenta bancii centrale, a impus o politica de schimb ambitioasa, a hotarat sa relanseze cheltuielile publice, cel putin cu titlu temporar si in pofida unei datorii imense. Indignarea a fost maxima printre economistii si observatorii europeni. Dar curajul nipon a demonstrat ca o criza poate fi solutionata si altfel.
Desigur, riscurile unei asemenea politici, botezata de piete „Abenomics”, sunt reale: inflatie, in special in domeniul materiilor prime, o datorie uriasa, deficit curent considerabil si razboiul valutar care va slabi cresterea mondiala in ansamblul ei. Cu toate acestea, Japonia va dispune de un atuu pentru a face fata tuturor acestor provocari: cresterea.
Potrivit economistilor HSBC, ritmul de crestere a economiei nipone se va mentine sust
