Un filosof contemporan, afirma cu oarecare suficienţă cum că, dacă este a patra zi la rând în care nu ai chef de muncă, înseamnă că mâine, cu siguranţă, e vineri... Alţi cinici, referindu-se tot la particularităţile ieşene, observau cu simţ critic de răspundere că, atunci când nu ştii unde vrei să ajungi, cu certitudine ai să nimereşti în altă parte!
Dincolo de aceste constatări amuzante, poate general valabile, dar aproape specifice Iaşului, trebuie să recunoaştem că pe aici, tradiţionala molcomie moldovenească aduce parcă mai degrabă a predispoziţie spre lene, iar lipsa de strategii coerente transformă cam orice nobilă inţiativă în făcături la plesneală, improvizaţii predestinate a rămâne definitive.
Inapetenţa ieşenilor pentru muncă şi constanta rată, relativ înaltă, a şomajului a fost constatată de un amic, om de afaceri care, mai multe zile, a tot căutat nişte potenţiali muncitori, pentru o serie de lucrări de construcţii-montaj prin judeţ, treabă relativ bine plătită. Dar nu atât de bine plătită în raport cu expectanţele celor interesaţi în principiu, pentru a justifica clasica lor concluzie că, „la banii ăştia, mai bine stau acasă“. Drept pentru care, întreprinzătorul şi-a adus nişte lucrători de prin alte zone, interesaţi totuşi să câştige ceva, oricum mai mult decât nimic, rezolvându-i omului treaba.
Evident, nu ar fi corectă o generalizare abruptă şi nedreaptă, dar parcă de prea multe ori şi prin prea multe locuri, ieşenii par mai degrabă dispuşi să discute despre ce ar putea face alţii, decât despre ce ar trebui să facă singuri, cu propria lor viaţă, despre oportunităţile existente mereu în alte spaţii fără a le simţi pe cele din proximitatea imediată. Sigur că şi aici putem discuta despre dificultăţile inerente pe care le întâmpină, la angajare, cei foarte tineri şi fără mereu solicitata minimă experienţă, ori de cei trecuţi de o anume
