Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta speră ca vânzarea CFR Marfă să nu fie "până la capăt" un eşec: Firmele sunt serioase, nu fantomă

Publicat in Gandul, joi 16 mai 2013 ·

Premierul Victor Ponta speră ca privatizarea CFR Marfă să nu fie "până la capăt" un eşec şi consideră în continuare că investitorii interesaţi nu sunt "companii fantomă", ci grupuri serioase şi puternice, problemele rezultând probabil din cauza termenelor foarte scurte pentru redactarea documentelor, scrie Mediafax.

"Nu este încă, sper să nu fie până la capăt un eşec. Aseară s-a anulat o procedură, s-a pornit alta. Anularea de aseară nu a fost din cauza ministerului, ci din cauza faptului că cele trei companii, fiecare dintre ele avea lipsă un document şi atunci aveam varianta s-o anulăm de tot şi s-o lăsăm baltă sau să reluăm procedura în aşa fel încât să dăm timpul necesar, cred că maxim o săptămână, în care practic să se completeze ofertele depuse. Toate cele trei companii sunt companii serioase, sunt companii puternice, nu sunt companii fantomă, însă probabil şi din cauza termenelor foarte scurte pe care le-am pus - avem acest dateline al board-ului FMI - probabil că n-au reuşit să aducă la timp absolut toate documentele", a spus Ponta.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, procesul urmând să fie reluat.

Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.

Miercuri, premierul a declarat că procedura de privatizare a CFR Marfă va fi reluată de săptămâna viitoare, după ce va fi modificat caietul de sarcini pentru a impune condiţii de participare mai puţin restrictive, precizând că vina nu aparţine Ministerului Transporturilor.

Privatizarea CFR Marfă se realizează prin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou mesaj RO-Alert în Tulcea. Risc de cădere a unor obiecte din spaţiul aerian, în contextul unor potenţiale atacuri ruseşti asupra Ucrainei. Două aeronave F-16 au monitorizat situaţia

Mediafax acum 4 ore
UPDATE: Ministerul Apărării Naţionale a anunţat într-un comunicat că în jurul orei 20.45, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană în proximitatea frontierei dintre România şi Ucraina, în zona Braţului Chilia, în

Informări publice - 24 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
CAZACU RĂZVAN - VICTOR şi CAZACU ALINA - GEORGETA, titulari ai Autorizatiei de Construire nr. 116 din 09.10.2024, emisă de Primăria Râşnov, pentru obiectivul „CONSTRUIRE LOCUINŢĂ”, anunţă începerea lucrărilor cu data de 01.11.2024, pe imobil - teren

Morţi şi răniţi într-un ”atac terorist” la Ankara

News.ro acum 11 ore
O explozie urmată de focuri de armă au avut loc miercuri, la Ankara, în faţa sediului Industriilor Apărării din Turcia, potrivit presei locale, relatează AFP. (Vom reveni)

Ciucă: „Coaliția toxică dintre PSD și AUR deschide ușa influențelor străine”. Reacție după afirmațiile lui Gigi Becali

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că în România există ameninţarea „coaliţiei toxice dintre PSD şi AUR”, ceea ce „deschide uşa influenţelor străine şi aduce declin economic ţării noastre”. Afirmația survine la o zi după ce Gigi Becali a afi

Lansarea programului prezidențial al candidatului PNL, Nicolae Ionel Ciucă - „România prosperă și sigură” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Partidul Național Liberal organizează în această seară lansarea programului prezidențial al candidatului PNL la alegerile prezidenția,e Nicolae Ciucă. Potrivit PNL, programul prezidențial - „România prosperă și sigură” este axat pe atribuțiile che

Un bărbat din Caraș-Severin a cauzat un prejudiciu de 20.000 de euro după ce a modificat indexul mai multor contoare de gaz

Libertatea acum 6 ore
Un bărbat din județul Caraș-Severin este subiectul unei anchete pentru manipularea contoarelor de gaze naturale, provocând o pagubă de 20.000 de euro, potrivit publicației News.ro.

Șeful ANAF Giurgiu, trimis în judecată de procurorii anticorupţie. Infracțiunile comise de Mihai Sebe

Ziare.com acum 10 ore
Șeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu, Mihai Sebe, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, 23 octombrie, p

Fiica milionarului ucis la Arad a fost adusă la Parchetul Înaltei Curți din București. Ce interes putea avea în comiterea crimei

Ziare.com acum 8 ore
Fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad din mai 2021 a fost adusă, miercuri seară, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că fiica afaceristului ar fi plănuit ucid

Un medic din Mureş a refuzat să intervină la un pacient înecat cu mâncare, care a murit. Motivul halucinant invocat

Ziare.com acum 12 ore
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a anunţat, miercuri, 23 octombrie, că a fost dispusă o anchetă în cazul unui medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Mureş, după ce acesta ar fi refuzat să se deplase

Alegeri în Moldova. Dezbatere fără moderator între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

HotNews acum 11 ore
Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo, contracandidaţii turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, au acceptat să participe la o dezbatere electorală înaintea scrutinului, numai că lucrurile s-au împotmolit în momentul în care

Vremea

București
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/19°
Iasi
acum

joi

7°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

11°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

4°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

9°/19°
Timisoara
acum

joi

8°/19°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/21°