Un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentul 1 J Târgu Jiu a depistat pe P. M. A. în vârstă de 26 ani, în timp ce pescuia în perioada de prohibiție în râul Jiu, pe raza comunei Plopșoru, la care în urma controlului corporal și al îmbrăcămintei, au fost găsite două plase monofilament tip „parașută”. Plasele monofilament au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatului i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament. De asemenea, jandarmii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale de către efective din cadrul inspectoratului de jandarmi județean Gorj, una dintre ele fiind aplicată lui TP, de 53 ani, domiciliat în oraşul Novaci, conform Legii 61/1991, cu amendă în valoare de 200 lei deoarece a provocat scandal în imobilul concubinei sale G E, agresând-o fizic.
Un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentul 1 J Târgu Jiu a depistat pe P. M. A. în vârstă de 26 ani, în timp ce pescuia în perioada de prohibiție în râul Jiu, pe raza comunei Plopșoru, la care în urma controlului corporal și al îmbrăcămintei, au fost găsite două plase monofilament tip „parașută”. Plasele monofilament au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatului i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament. De asemenea, jandarmii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale de către efective din cadrul inspectoratului de jandarmi județean Gorj, una dintre ele fiind aplicată lui TP, de 53 ani, domiciliat în oraşul Novaci, conform Legii 61/1991, cu amendă în valoare de 200 lei deoarece a provocat scandal în imobilul concubinei sale G E, agr