Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al arbitrilor Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin Ţerbea, achitaţi în dosarul corupţiei din arbitraj

Publicat in Gandul, joi 16 mai 2013 · ·

Fostul şef al arbitrilor Vasile Avram, omul de afaceri Sorin Ţerbea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul de corupţie din arbitraj au fost achitaţi, potrivit deciziei luate miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea nefiind însă definitivă.

Surse oficiale au declarat miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că toate persoanele judecate în dosarul corupţiei din arbitraj au fost achitate de instanţă pentru acuzaţiile aduse de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Judecătorul a decis şi ridicarea sechestrelor puse pe bunurile inculpaţilor şi a altor măsuri dispuse în dosar.

Hotărârea de miercuri a Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

În octombrie 2011, Vasile Avram, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, iar omul de afaceri Sorin Ioan Ţerbea, pentru dare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost judecaţi Adrian Penciu, avocat în Baroul Giurgiu, acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, Vasile Constantin Chiorean, recepţioner la un hotel din Tîrgu Mureş deţinut de o societate controlată de Ţerbea, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, precum şi Nicolae Iacobescu, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, ambele în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 21 mai 2011, în condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal FCM Târgu Mureş - Universitatea Cluj, din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, Vasile Avram a primit de la Sorin Ţerbea suma de 19.000 de euro în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°