Fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, Florin Cioroianu (foto), a reuşit o performanţă notabilă în fotbalul arab. El a fost antrenorul principal al echipei Qadsia Sport Club Under 22 - Reserve League (din campionatul echipelor a doua ale cluburilor, un fel de tineret rezerve cum era în România în urmă cu mulţi ani - n.r.) şi a câştigat titlul din Kuweit, ediţia 2012-2013.
„Campionatul este compus din 12 echipe. Am jucat 22 de meciuri, din care am câştigat 21, am terminat la egalitate un meci, fără nici o înfrângere. Am terminat pe primul loc, cu 13 puncte avans faţă de locul secund, cu un golaveraj zdrobitor, care mă scuteşte de comentarii: 107-13. În acest an am fost antrenor şi la echipa mare a clubului în zece meciuri. Am câştigat opt partide, am făcut un egal şi o înfrângere“, a declarat Florin Cioroianu, pentru GdS.
După terminarea sezonului s-a desfăşurat şi Cupa Federaţiei din Kuweit, echipa lui Florin Cioroianu calificându-se în ultimul act al competiţiei, câştigând finala în faţa formaţiei Altadamon.
Fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, Florin Cioroianu (foto), a reuşit o performanţă notabilă în fotbalul arab. El a fost antrenorul principal al echipei Qadsia Sport Club Under 22 - Reserve League (din campionatul echipelor a doua ale cluburilor, un fel de tineret rezerve cum era în România în urmă cu mulţi ani - n.r.) şi a câştigat titlul din Kuweit, ediţia 2012-2013.
„Campionatul este compus din 12 echipe. Am jucat 22 de meciuri, din care am câştigat 21, am terminat la egalitate un meci, fără nici o înfrângere. Am terminat pe primul loc, cu 13 puncte avans faţă de locul secund, cu un golaveraj zdrobitor, care mă scuteşte de comentarii: 107-13. În acest an am fost antrenor şi la echipa mare a clubului în zece meciuri. Am câştigat opt partide, am făcut un egal şi o înfrângere“, a declarat Florin Cioroianu