Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficitul bugetar al SUA scade mai repede decât s-a anticipat datorită creşterii economice şi veniturilor mai mari din taxe

Publicat in Ziarul Financiar, joi 16 mai 2013 ·

Revenirea creşterii economice ajută SUA să-şi reducă deficitul bugetar de la echivalentul a 7% din PIB anul trecut la 642 de miliarde de dolari anul acesta, sau 4% din PIB, cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, scrie agenţia Bloomberg.

Scăderea vine în condiţiile în care revenirea ajută guvernul să colecteze mai mult din taxe de la companii şi gospodării şi de la cele două bănci ipotecare pe care le-a salvat în timpul crizei financiare. La sfârşitul anului fiscal trecut, încheiat în septembrie, deficitul bugetar al statului cu cea mai mare economie din lume a fost de 1.100 miliarde dolari.

Cifrele au fost publicate de Biroul pentru Buget al Congresului, o comisie nepartizană. Estimarea pentru acest an este cu 203 miliarde dolari mai mică decât cea publicată în urmă cu doar trei luni.

Comisia anticipează că deficitul se va reduce la 3,4% din PIB în anul fiscal 2014 şi la 2,1% din PIB în anul următor, după care va începe să crească.

Estimările vin după ce Rezerva Federală New York a anunţat că gospodăriile încep să-şi reducă din datorii, care au scăzut cu 110 miliarde dolari în primul trimestru al acestui an. De asemenea, numărul de împrumuturi cu întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile s-a redus de la 6,3% din total la 6%. Cifrele sugerează îmbu­nătăţirea situaţiei financiare a gospodăriilor, dar şi că populaţia îşi va majora lent cheltuielile.

Comisia estimează, totodată, că veniturile din taxe colectate în actualul an fiscal, care se va încheia la 30 septembrie, vor fi cu 15% mai mari ca în anul anterior. Creşterea reflectă avansul economic şi faptul că Con­gresul a lăsat să expire o reducere a impozitului pe salarii şi a permis majorarea taxelor pe averile mari.

Veniturile bugetare vor urca anul acesta de la 15,8% din PIB la 17,5% din PIB, aproape de media ultimilor 40 de ani de 17,9% din PIB.

V

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 3 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Bulgaria, teritoriu interzis pentru români. Atenționare MAE de vânt puternic și ninsori abundente

Ziare.com acum 31 minute
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, potrivit Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, pe 22 şi 23 noiembrie

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum o ora
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 41 minute
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Este timpul să ridicăm acum controalele la frontierele interne. Sper ca acest lucru să se întâmple înainte de a termina acest mandat, adică în câteva săptămâni

News.ro acum o ora
Reprezentanta Uniunii Europene pentru Afaceri Interne Ylva Johansson a declarat la Europa Liberă că este „foarte optimistă” şi „destul de convinsă” că Austria nu se va mai opune ca România şi Bulgaria să între în spaţiul Schengen şi cu frontierele t

Valerii Zalujnîi, fost şef al armatei ucrainene: Cel de-Al Treilea Război Mondial a început în 2024

Mediafax acum 3 ore
„Cred că, în 2024, putem să spunem că cel de-Al Treilea Război Mondial a început. Motivul este că, în 2024, Ucraina nu se mai confruntă doar cu Rusia. Ucraina se confruntă şi cu militari din Coreea de Nord. Să fim sinceri. Dronele iraniene Shahed om

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 4 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum o ora
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 2 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Vremea

București
acum

joi

2°/12°
vin.

2°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/5°
Constanta
acum

joi

0°/16°
vin.

2°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-6°/1°
Timisoara
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°