Secretarul de stat în Ministerul Tinereului şi Sportului, Carmen Tocală, a declarat, joi, că în cadrul unei şedinţe interministeriale, s-a decis introducerea în programă a 30 de minute de sport, zilnic, la grădiniţe, iar în învăţământul şcolar orele de educaţie fizică şi sport vor fi dublate.
"Am avut ultima şedinţă interministerială, în urmă cu două zile, la care au participat şi miniştrii de resort. Se introduc 30 de minute de mişcare, zilnic, la grădiniţe. Vor avea 15 minute de înviorare şi alte 15 minute la jumătatea cursurilor. Prentru clasele pregătioare şi I-IV, vor fi patru ore de educaţie fizică din 2013, pentru gimnaziu se dublează, de la o oră la două, şi la liceu la fel. Am constatat însă cu surprindere că în segmentul universitar sportul lipseşte", a declarat Camern Tocală, la conferinţa de presă organizată cu ocazia organizării Bucharest International Half Marathon.