Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul grec Samaras caută investitori în China

Publicat in Adevarul, joi 16 mai 2013 ·

Prim-ministrul Antonis Samaras urmează să părăsească Atena, miercuri, pentru ceea ce a fost numită drept o excursie crucială în China, acolo unde guvernul său speră să-şi consolideze relaţiile cu Beijing, să crească numărul de chinezi care vizitează Grecia şi să atragă noi investitori.

Samaras pleacă cu vântul sufându-i în pânze, după ce Eurogrupul a aprobat, luni, eliberarea unui împrumut de salvare de 4,2 miliarde de euro în zilele următoare, şi alte 3,3 miliarde de euro luna viitoare atâta timp cât sunt îndeplinite ţintele propuse. Marţi, Fitch a îmbunătăţit ratingul Greciei, de la CCC la B-, la un an după ce a fost retrogradată.

„Economia Greciei se reechilibrează. Au fost făcute progrese evidente pentru eliminarea deficitelor fiscale“, a declarat agenţia de rating. Cu toate acestea, Fitch a avertizat că implementarea reformelor rămâne o problemă.

Ministrul de Finanţe s-a mişcat rapid pentru a elimina speculaţiile cu privire la un deficit fiscal îngrijorător în 2015 şi în 2016. Un raport al Comisiei Europene publicat marţi a sugerat că deficitul ar putea ajunge la 8 miliarde de euro, dar surse din minister au spus că ar putea să fie de doar 2,4 miliarde de euro, care ar putea fi acoperit de o creştere a veniturilor din taxe.

În ceea ce priveşte excursia în China, Samaras va purta discuţii cu omologul său chinez, Li Keqiang, şi va vizita oraşele Beijing, Shanghai şi Hangzhou. El va fi însoţit de aproximativ 50 de oameni de afaceri greci din diverse sectoare ale economiei şi de reprezentanţi ai fondului de privatizare din Grecia. Guvernul grec speră că turismul va fi unul dintre sectoarele care vor avea de câştigat de pe urma vizitei, dar Grecia speră să atragă interesul Chinei şi asupra aeroporturilor şi a porturilor sale maritime.

Samaras se va afla în China până duminică, atunci când va merge cu avionul în Azerbaidjan pentru a discu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°