Imaginea adolescentului român de început de mileniu are mai curînd culorile terne ale eşecului la bacalaureat sau la felurite teste naţionale, ale modelelor prost alese sau ale idealurilor nechibzuite. Pierduţi printre exemplele dubioase care ţin prima pagină a ziarelor sînt, însă, adolescenţii obişnuiţi. Adolescenţii neobişnuiţi. Adolescenţii cu totul excepţionali.

Irina are 16 ani – pe care îi trăieşte firesc, zbuciumat sau destins, cu pasiuni sau cu frivolităţi, cu seriozitate sau cu umor. Nu poartă bentiţă tricoloră ca să le facă în sîc ungurilor şi nu participă la demonstraţii în Piaţa Universităţii. Citeşte Tolstoi, F. Scott Fitzgerald, Jane Austen şi face parte din elita celui mai bun liceu din ţară. Vrea să se facă avocat, e pasionată de cinematografie şi are un cîine şi o pisică.

În timpul liber citeşte, se întîlneşte cu prietenii, vede filme, construieşte lungi şi serioase argumentaţii pe diferite subiecte date de tatăl ei: delaţiunea, filmele lui Tarantino, poezia preferată, schimbări în programa şcolară etc.

Nu (prea) se uită la televizor, nu poartă blugi găuriţi şi nici farduri groase pe obraji. Îl admiră pe Cristian Mungiu şi pe profesorul de română.

Vorbeşte şi scrie foarte corect, este inteligentă, are mult farmec şi mult haz, cînd vorbeşte despre generaţia ei.

Ce vor adolescenţii? „Să fie fericiţi în dragoste şi împliniţi material“ – spune ea, cu zîmbetul pe buze. Ce îi sperie? „Posibilitatea de a fi nefericiţi cu profesia pe care au ales-o, şi sărăcia.“

DE ACELASI AUTOR Organizaţii noi, ambalaj de lemn Evaluări "de amorul artei" În căutarea întîlnirilor pierdute Sportul ca acrobaţie şi dresaj Unde vede ea prăpastia între generaţii? „Părinţii nu sînt foarte interesaţi de viaţa extraşcolară a adolescentului lor. Or, eu cred că ceea ce ne defineşte pe noi, în primul rînd, este ceea ce se află dincolo de activităţi