Nicole Kidman, într-o rochie Christian Dior, şi Audrey Tautou, într-o creaţie a casei Yiqing Yin, au dat startul, miercuri seară, celor 12 zile de "defilări" ale starurilor pe covorul roşu de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente ale anului pentru casele de modă.
Ataşaţii de presă ai mărcilor importante erau la linia de start încă de la jumătatea lunii aprilie, când au fost anunţate filmele selecţionate pentru ediţia din acest an a festivalului: ei urmau să aleagă actriţele pe care să le îmbrace pe Croazetă.
Nicole Kidman, membră a juriului, este vedeta inconturnabilă a festivalului, ale cărei fotografii vor face ocolul lumii şi pe care toţi marii creatori de modă vor să o îmbrace. La Cannes vor fi însă prezente în acest an şi alte femei celebre, precum Carey Mulligan, Léa Seydoux, alte câteva zeci de actriţe şi, desigur, imaginile oficiale ale brandului L'Oréal.
La casa de modă a creatorului libanez Elie Saab, obişnuit cu covorul roşu, actriţele sunt acelea care vin pentru a împrumuta rochii: "Noi nu le contactăm: trebuie ca ele să îşi dorească să îmbrace rochiile noastre", a declarat Emilie Legendre, directoarea departamentului de comunicare al acestei case.
Casa franceză Hervé L. Leroux, ale cărei rochii oferă femeilor o siluetă de sirenă, a fost contactată de stiliştii starurilor americane: "Nu mai avem contacte directe cu marile staruri", regretă reprezentanţii casei franceze.
Actriţa franceză Audrey Tautou, gazda ceremoniilor de deschidere şi de închidere a festivalului, a preferat să poarte ţinutele unei tinere creatoare de modă chineze, Yiqing Yin. "Este un cadou extraordinar" primit de la Audrey Tautou, spune aceasta, subliniind faptul că festivalul reprezintă "o expoziţie unică". "Puţine actriţe au încredere în tinerii creatori de modă şi se orientează mai degrabă spre marile case", a declarat ea.
GAL