Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 10.000 de bugetari ar putea fi disponibilizaţi până în 2018

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 mai 2013 ·

Peste 10.000 de angajaţi ai companiilor şi regiilor de stat ar urma să fie disponibilizaţi până în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numărul estimat al persoanelor care vor beneficia astfel de plăţi compensatorii fiind indicat chiar într-un document guvernamental anexat ordonanţei de urgenţă privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi, aprobată recent de guvern.

„Comisia pentru muncă a avut în atenţie, în mod deosebit, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea, în perioada 2013 - 2018, a unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. S-a estimat că, în urma aplicării planurilor de disponibilizare din cadrul societăţilor naţionale, regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, numărul beneficiarilor acestor măsuri de protecţie va fi în jur de 10.500 de persoane“, se arată în comunicatul Comisiei.

Un document guvernamental obţinut de Mediafax include însă şi o prognoză în detaliu, pe ani, atât a sumei aferente care va fi achitată ca plăţi compensatorii din bugetul asigurărilor pentru şomaj, cât şi a numărului de persoane care vor „beneficia“ de aceste plăţi.

Pentru acest an este calculat că din bugetul de şomaj vor fi scoase 37,4 milioane de lei pentru 2.539 de angajaţi, iar anul viitor vor fi achitate 82,6 milioane de lei pentru 1.941 de salariaţi.

În 2015, vor fi scoase din bugetul de şomaj 83,2 milioane de lei pentru 2.130 de salariaţi, în 2016 vor fi achitate 70,8 milioane de lei pentru 1.312 angajaţi, în 2017 vor fi plătite 57 de milioane de lei pentru 1.221 de angajaţi, iar în 2018 vor fi achitate încă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°