Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străinii fac circuite cu rulota în România

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 16 mai 2013 ·

România devine o destinaţie tot mai interesantă pentru turiştii care preferă să călătorească în rulote prin toată Europa. Cum se face vremea frumoasă şi totul înverzeşte, străinii sunt deja la drum. Câţiva nemţi, de exemplu, şi-au propus un circuit de trei săptămâni în ţara noastră, din Transilvania şi până în Deltă. Cei 23 de nemţi au pornit în călătorie cu 14 rulote în care au absolut tot ce-i trebuie drumeţului pretenţios. Veselia lor este molipsitoare, şi povestesc că, până să poposească la mare, au străbătut Transilvania, s-au cinstit cu vinuri de Macin şi au ajuns în Delta cu un hotel plutitor.În epoca Internetului şi a telefoanelor inteligente, acest turist tine să le trimită copiilor săi din Germania câte o carte poştală din fiecare loc minunat în care ajunge. Le va povesti şi despre Constantă, cu speranţa că data viitoare va găsi Cazinoul de pe faleză şi frumoasele clădiri din centrul vechi, renovate şi puse în valoare. După plimbare, nemţii s-au retras la Năvodari. Rulotă unuia dintre germani a costat 85.000 de euro. La 70 de ani, conduce o firmă de reparaţii camioane, care numără 45 de angajaţi. Deşi recunoaşte că îşi poate permite să stea la hoteluri scumpe, preferă să meargă în astfel de vacanţe în care nu depinde de nimeni, după cum relatează incont.ro. Aşa a văzut Europa, Africa de Nord, Noua Zeelandă, Canada şi Statele Unite. „Eşti independent, poţi sta unde vrei. Sunt un om de afaceri de succes şi aşa îmi place să-mi trăiesc viaţa”, spune el.Un al neamţ a lucrat toată viaţa ca electrician într-o mare companie. Pensia de 2.000 de euro îi permite astăzi să străbată întreaga lume. Vecinul lui, de 71 de ani, a muncit la o firmă de avocatură, iar acum călătoreşte.

Excursia de trei săptămâni în România îi costă pe germani 1.600 de euro. În preţ sunt incluse campările, ghidul, 12 cine, excursiile şi cazarea în Deltă. România devine o destinaţie tot ma

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°