Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inedit spectacol de muzică şi poezie la Palas

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 16 mai 2013 ·

Numeroşi invitaţi de marcă sunt aşteptaţi la Festivalul Internaţional de Poezie „Grigore Vieru“.

Invitaţi de marcă sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la Iaşi, pentru a participa la cea de-a V-a ediţie a Festivalului internaţional de poezie „Grigore Vieru“. Organizat, de asemenea, la Chişinău, evenimentul reprezintă un prilej de întâlnire a ieşenilor şi cu personalităţi culturale de peste Prut. Printre oaspeţii din ţară ai acestei ediţii se numără naistul Gheorghe Zamfir, actorul Eusebiu Ştefănescu, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, poeţii George Vulturescu, Adrian Dinu Rachieru şi Ileana Mălăncioiu. Din Republica Moldova vor fi prezenţi la eveniment tenorul Mihai Munteanu, de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu“ din Chişinău, poeţii Nicolae Dabija, Valeriu Matei (totodată director al Institutului Cultural Român din Chişinău) sau academicienii Eugen Doga şi Mihai Cimpoi. Scriitorii veniţi să cinstească memoria poetului basarabean Grigore Vieru se vor întâlni sâmbătă, de la ora 13, în sala de festivităţi a Colegiului „C. Negruzzi“, cu cei 190 de elevi care participă la concursul naţional „Ionel Teodoreanu“. Pentru publicul larg, va fi susţinut tot sâmbătă, începând cu ora 18, în Grădina Palas, un spectacol de muzică şi poezie. Pe scenă vor urca naistul şi compozitorul Gheorghe Zamfir, acompaniat de o orchestră formată din 6 instrumentişti, actorul Eusebiu Ştefănescu, tenorul Mihai Munteanu şi poeta Ileana Mălăncioiu. Evenimentul se va derula pe parcursul a două ore sub genericul „Taina care mă apară“, iar pentru spectatori vor fi disponibile doar 300 de scaune, restul asistând în picioare. „Am propus un astfel de spectacol pentru că Grigore Vieru iubea foarte mult muzica; chiar are câteva compoziţii pe versurile sale. De asemenea, peste 100 de texte literare ale poetului sunt puse în prezent pe muzică, şi în România, şi în Basarab

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Grupa A la EURO U21 2025: Slovacia, Spania şi Italia, adversarele tricolorilor

Mediafax acum 13 minute
Marţi, 3 decembrie, la Bratislava, au fost stabilite grupele pentru turneul final al Campionatului European U21, care se va desfăşura în Slovacia între 11 şi 28 iunie 2025. Echipa naţională a României a fost repartizată în Grupa A, alături de ţara g

Preşedintele sud-coreean Yoon renunţă la legea marţială

Mediafax acum 20 minute
Conform BBC, preşedintele Yoon Suk Yeol a declarat într-un discurs televizat că va reuni cabinetul pentru a renunţa la legea marţială. Mai devreme marţi, el anunţase că instaurează legea marţială pentru a contracara „forţele anti-statale” din rândul

Preşedinta Georgiei spune că Rusia duce un „război hibrid” împotriva României şi Moldovei. Despre Călin Georgescu: „Peste tot interpuşii ruşi fac aceleaşi promisiuni preelectorale”

News.ro acum 7 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, blocată într-o confruntare cu propriul guvern, a declarat într-un interviu pentru Reuters că Rusia, care a invadat deja Ucraina, duce un „război hibrid” împotriva Georgiei şi a altor ţări precum Moldova şi

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 26 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu a discutat cu Elena Lasconi despre formarea unei majorități parlamentare pro-europeană: „Esențial este să păstrăm direcția actuală a României”

Libertatea acum 5 ore
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat într-o postare pe Facebook că a avut o întâlnire cu Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care au discutat despre formarea unei majorități parlamentare pro-europene.

Elena Lasconi, explicaţii despre acuzaţii precum ”vrea să ne facă copiii gay”: Sunt creştină practicantă/ Căsătoria pentru mine este între o femeie şi un bărbat/ Este o manipulare de tip rusesc

News.ro acum 21 minute
Candidatul USR la preşedinţia României, Elena Lasconi, răspunde acuzaţiilor legate de faptul că ar susţine homosexualii, ea arătând că nu a susţinut niciodată ideea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi amintind că, în urmă cu un an, a avut ”d

Doi tineri au murit în urma unui accident produs în Vaslui

Mediafax acum o ora
ISU Vaslui a anunţat că în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două persoane fiind încarcerate şi în stare de inconştienţă. Cea de-a treia victimă a fost e

Cel mai scump pom de Crăciun costă 2,3 milioane de euro. Unde este instalat și cu ce este împodobit VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi, 3 decembrie, în oraşul Munchen, "cel mai scump" brad de Crăciun din Europa, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro, relatează agenţia EFE. Acest pom de Crăciun, co

Lasconi anunţă miting pro-Europa în Piaţa Victoriei: „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene"

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui anunţ postat pe Facebook, manifestaţia pro-Europa va fi organizată joi, 5 decembrie, de la ora 17.00. „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene. Ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de la ora 17:00”, este mesajul t

JAF ÎNARMAT la o bancă din Călărași. Un bărbat mascat a reuși să obțină o sumă impotantă de bani sub amenințarea unui pistol

Gandul acum 3 ore
Un atac sub ameninţarea armei a avut loc, marţi seară, la o sucursală a unei bănci din municipiul Călăraşi. Un bărbat îmbrăcat în negru, cu cagulă, a intrat în sediul băncii, singur, a scos de sub geacă un pistol şi a cerut bani. Conform surselor Gâ

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/3°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/8°
joi

6°/8°
vin.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/4°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/3°
Timisoara
acum

mar.

2°/7°
mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

3°/4°