Festivalul de film de la Cannes şi-a deschis porţile miercuri seară cu mare fast. Din păcate, regretă ziarul Le Figaro, şi la această a 66-a ediţie comediile sunt marile absente ale manifestării cinefile.

Cu rare excepţii, comediile sunt absente de pe Croazetă. De ce? se întreabă Le Figaro. De ce umorul nu e binevenit la festivalul de film? Intrebarea merită pusă si nu e deloc deplasată sau superflu. De exemplu, pelicula "MASH" a lui Robert Altman din 1970 este una din cele două premiate cu marele premiu La Palme d'or care i-a făcut pe spectatori să râdă. Cam puţin pentru un festival care a împlinit 66 de ani.... Cu alte cuvinte, pe Croazetă s-a impus un soi de rigoare estetică, de "corectitudine artistică" ce exclude deci comediile, notează un specialist citat de ziarul Le Figaro. Cinefilii nu trăiesc, nu visează decât la înălţimi metafizice, de la filmele proiectate se iese adesea cu dureri de cap sofisticate si / sau cu puternice sentimente de culpabilitate. "Comedia nu este genul casei" recunoştea recent chiar preşedintele festivalului Gilles Jacob. Juraţii nu premiază decât frunţile încruntate, lacrimile şi figurile întristate. Subsemnatul îşi aduce aminte cum la editia precedentă a vizionat în doar 24 de ore "Amour" a austriacului Michaël Hanecke, "Vânătoarea" danezului Thomas Vinterberg şi "După dealuri" a regizorului român Cristian Mungiu. Eutanasie, pedofilie şi exorcism - greu de suportat un astfel de coktail...

Comedia e un gen care e în fapt pe cale de disparitie. In Franţa, ultimele exemple au fost catastrofale: filme cu bani mulţi care n-au adus niciun ban. In America la fel, epoca marilor comedii e de domeniul istorie şi nu există demni succesori ai lui Billy Wilder care să fie prezentaţi în selecţia oficială de la Cannes. Anul acesta până şi "abonaţii", veteranii festivalului, Woody Allen si Pedro Almodovar au fost lăsaţi pe tuşe. Umor