Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Italiei vine la Târgu Jiu după un obiect de cult furat din Peninsulă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 mai 2013 ·

Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli, sosește astăzi în judeţul Gorj pentru a ridica un obiect de cult furat din Italia în anul 2007. Diplomatul vine la Târgu Jiu însoţit de un reprezentant al statului Vatican, precum şi de un ofiţer de la Carabinieri. Diego Brasioli este aşteptat să ajungă la Târgu Jiu în jurul orei 11.00, unde întâi va face o vizită la operele lui Constantin Brâncuşi din Parcul Central, respectiv Parcul Coloanei fără Sfârşit. La ora 12.00 este programată, la Sala Maură a Prefecturii Gorj, ceremonia de predare a obiectului de cult care aparţine unei biserici din Italia şi, conform procedurii, trebuie să fie înmânat în prezenţa autorităţilor de la Vatican. Bunul nu are o valoare materială deosebită, ci una mai mult simbolică, motiv pentru care a şi fost organizată o ceremonie în acest sens, iar la Târgu Jiu vor fi prezenţi, pe lângă reprezentanţii statului italian, şi un reprezentant al Vaticanului.

Adusă de trei romi din Scoarţa

Potrivit directorului Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu“ din Gorj, Dumitru Hortopan, monstranţa (casetă în care se păstrează hostia în bisericile catolice - n.r.), care a fost realizată în anul 1949, a fost sustrasă pe 22 martie 2007 din Biserica „Beata Vergine Maria Dell’Altomare“, din localitatea Orta Nova, regiunea Foggia. Pentru a recupera obiectul de cult ce aparţine bisericii, regiunea Foggia a acţionat în instanţă Muzeul Judeţean Gorj şi a obţinut câştig de cauză. Bunul a fost depistat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj în anul 2009 şi predat în custodie Muzeului Judeţean de Istorie. Monstranţa a fost găsită în posesia a trei cetăţeni de etnie romă din comuna gorjeană Scoarţa. Bărbaţii au mers cu obiectul de cult la Mănăstirea Lainici pentru a încerca să îl vândă, însă călugării au anunţat poliţia. Ulterior, cei trei suspecţi de furt au fost scoşi de sub urmări

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Di’Anno, liderul trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

Libertatea acum 2 ore
Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai formației, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.

Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri

News.ro acum 3 ore
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Vicepreşed

Casa Albă reacționează în urma alegerilor din Republica Moldova, acuzând Rusia că a „lucrat energic” pentru subminarea votului

HotNews acum 3 ore
Moscova nu a reuşit să submineze alegerile și referendumul din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un reprezentant al Casei Albe, potrivit agențiilor AFP şi Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum 7 ore
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Nicolae Ciucă și NICUȘOR Dan, la o întâlnire de afaceri „informală”: „Alături de Primarul Capitalei. Am discutat despre un cadru fiscal predictibil”

Gandul acum 3 ore
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinția României, s-a afișat alături de Nicușor Dan, edilul Capitalei, în cadrul unei întâlniri de afaceri, „informale”, în cadrul căreia au discutat, împreună cu alți oameni de afaceri, despre cadrul fiscal din

Carambol pe o stradă din București: 13 mașini parcate au fost lovite după ce o femeie a pierdut controlul volanului / Aceasta a spus că i s-a făcut rău

HotNews acum 4 ore
Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spun

Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat – decizie în Monitorul Oficial

HotNews acum 7 ore
Fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu a fost numită marți președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial. Co

Rusia respinge implicarea în alegerile din Moldova şi arată cu degetul spre UE: „Occidentul s-a amestecat deschis în acest proces electoral”

Adevarul acum 5 ore
Ministerul rus de Externe a respins, luni, toate acuzaţiile privind implicarea Rusiei în alegerile de duminică din Republica Moldova, acuzând, la rândul său, politicienii din statele membre UE că au făcut „propagandă deschisă” pentru influenţarea al

Va fi grevă în Grecia. Românii, atenționați de MAE că feriboturile şi celelalte nave de transport pasageri nu vor circula

Ziare.com acum 7 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Românii care vor să viziteze sau să tranziteze această țară sunt avertizați că marţi şi miercuri, 22 și 23 octombrie, este anunţată o grevă a unei federaţii navale.

Ursula von der Leyen denunță „tacticile hibride” ale Rusiei, în prima sa reacție la rezultatul referendumului din Republica Moldova

HotNews acum 7 ore
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a vota

Vremea

București
acum

mar.

7°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

5°/19°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/15°
Constanta
acum

mar.

5°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/17°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

8°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

10°/19°