Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consumatori de mâna a şaptea

Publicat in Glasul Aradului, joi 16 mai 2013 ·

Citeam în presa naţională că vin vremuri grele pentru consumatorii de curent. Nu, de data aceasta nu este vorba despre noi scumpiri şi nici despre introducerea unor taxe aberante de genul taxei pentru cogenerare, cum aţi fi tentaţi să credeţi. De data aceasta este vorba despre o prevedere şi mai… ieşită din comun, ca să mă exprim blând. Chiar dacă facem pe dracu în patru şi reuşim să plătim facturile uriaşe care ne sunt trimise prin Poştă din cauză că indivizii care s-au perindat pe la conducerea ţării după Revoluţie nu au avut în vedere să menţină preţuri acceptabile şi nu au fost capabili să crească puterea de cumpărare a românului, riscăm totuşi să fim deconectaţi la fel cum se întâmplă cu rău-platnicii. Asta, desigur, dacă furnizorul nostru este rău-platnic. Trebuie să recunoaştem, avem la dispoziţie un termen de cel puţin 15 zile, pentru a ne cauta şi pentru a semna un contract cu un alt furnizor, dar unde să găseşti aşa ceva, că băieţii deştepţi care fac afaceri cu energie nu se găsesc pe toate drumurile, că altfel, toată lumea ar câştiga sute de milioane doar mişcând nişte hârtii. Mai pe româneşte, dacă proiectul de regulement de furnizare a energiei electrice va fi adoptat în forma în care se află, consumatorul final se va alege cu toate ponoasele, rămânând şi fără curent şi cu banii luaţi. Nu că o astfel de situaţie ar fi singulară în România zilelor noastre, când ţepele ne pândesc la tot pasul. Dacă pe vremea domnitorului supranumit Drăculea, ţepele erau destinate celor răi, hoţilor, criminalilor, trădătorilor, în ultimii ani, de ele au parte oamenii fără apărare. Pe vremea lui Ţepeş, duşmanii strigau ca din gură de şarpe că Vodă este un tiran crud, care adoră să vadă oamenii suferind. Între timp, societatea a evoluat. Pedeapsa cu moartea a fost abrogată, de un preşedinte care se temea probabil pentru viaţa sa şi a colaboratorilor săi apropiaţi, dar ţe

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 4 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°