Adunarea Generală a Creditorilor se va întruni azi pentru vota actul atât de important în lupta pentru licenţiere. Întâlnirea se anunţă fi o simplă formalitate, creditorii anunţând deja sprijin pentru aprobarea planului.
Până să ajungă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, Universitatea Cluj mai are de îndeplinit doi paşi vitali. Azi, Adunarea Generală a Creditorilor trebuie să voteze planul de reorganizare, iar miercuri Tribunalul Comercial urmează să valideze actul. Horia Ţiril, administratorul judiciar al clubului, spune că a primit vot pozitiv din partea unei majorităţi covârşitoare, astfel că deznodământul de azi va fi, cu siguranţă, unul pozitiv.
După ce în urmă cu aproape o lună au aprobat un plan preliminar de reorganizare, cu care Universitatea s-a prezentat la comisia de licenţiere, creditorii societăţii au fost chemaţi azi, la Oradea, să-şi prezinte poziţia faţă de documentul final. Până ieri după-amiază, pe adresa administratorului judiciar au sosit scrisori de vot pozitiv din partea majorităţii creditorilor. Practic, spune Horia Ţiril, trei din cele patru grupe de la masa credală sunt de acord cu planul de reorganizare, iar a patra, cea chirografară, reprezentată de Florian Walter, urmează să-şi dea azi acordul pozitiv. „Pot să vă spun că am primit acceptul unei majorităţi covărşitoare pentru aprobarea planului de reorganizare. Salariaţii, creditorii strategici (Cluj Arena SA, Scutul Negru, Baza Sportivă Clujana - n.red), dar şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi-au dat acordul. Practic, cu votul a trei din patru grupe noi suntem cu planul aprobat. Mai rămâne grupa creditorilor chirografari, acolo unde se află domnul Florian Walter. Am înţeles de la avocaţii dânsului că vom primi şi sprijinul lor. În aceste condiţii planul va fi aprobat şi nu ar trebui să avem nici un fel de problemă miercuri, atunci cândd dosarul va fi