Într-o primăvară ce seamănă mai mult cu o vară toridă, în Pașcani funcționează doar câteva terase. Și asta nu pentru că nu sunt doritori, ci pentru că primarul Dumitru Pantazi nu dorește să le aprobe. Nimeni nu știe motivele, pentru că așa cum ne-am obișnuit deja le ține pentru el. Cert este că mai mulți afaceriști sunt plimbați cu vorba zi de zi pentru o banală închiriere a domeniului public (nu spațiu ocupat cu verdeață).
Reporterii de la Actualitatea TV au încercat să afle de la primar care sunt motivele pentru care în Pașcani nu se dau aprobări pentru terase, deși există un regulament în vigoare ce prevede toți pașii ce trebuie urmați pentru a deschide un astfel de punct de lucru. Este vorba despre HCL 78 din 2010, act ce este afișat pe site-ul Primăriei și care din iulie 2012 nu mai este aplicat în municipiu. Conform acesteia terasele pot funcționa începând cu 1 mai până finele sezonului, însă doar până la orele 23.00.
Dumitru Pantazi a trimis reporterii după răspunsuri la secretarul Mircea Zuzan, care bineînțeles nu a fost de găsit. Și astfel, jurnaliștii au avut aceeași soartă ca și afaceriștii. Au așteptat pe lângă ușă nereușind să obțină declarații oficiale pe acest subiect.
Însă, cum funcționarii publici din Primărie dovedesc mai multă transparență decât edilii, am reușit să aflăm , pe surse, deci neoficial, că toate terasele ce funcționează acum în municipiu o fac fără acte de închiriere!!! Acestea ar trebui să intre în legalitate după ce se abrogă actualul Regulament al Comerțului Stradal și se adoptă un altul nou.
Ce este greșit în actualul regulament din nou nimeni nu a știut să explice, însă se pare că în discuții ar fi legalitatea adoptării acestuia.
Contactat telefonic, Lucian Haldan, fiul consilierului PSD, Vasile Haldan, și totodată fericitul proprietar al unei terase funcționale în municipiul Pașcani a dec