Pe 25 iunie se împlinesc 90 de ani de la înfiinţarea Rapidului, iar pe 11 septembrie, 81 de ani de la primul meci al feroviarilor în prima divizie

Rapid juca, în urmă cu un an, finala Cupei României, pe care o pierdea cu 1-0 în faţa lui Dinamo. Acum, giuleştenii sunt cu un picior în afara primei ligi din cauza faptului că nu au obţinut licenţa

Trecerile bruşte de la extaz la agonie şi invers sunt, de nouă decenii, o specialitate a Giuleştiului, aşa că iminenta retrogradare a Rapidului, din motive financiare, nu poate reprezenta pentru suporteri decât un motiv de a face haz de necaz. În sufletele tuturor rapidiştilor, echipa de lângă Podul Grant este o entitate nemuritoare, încă din ziua naşterii sale, 25 iunie 1923.

Paşii fireşti o poartă apoi pe Rapid prin toate ligile inferioare până la debutul în primul eşalon. Premiera s-a consumat pe 11 septembrie 1932, la Bucureşti, în faţa uneia dintre cele mai puternice echipe ale acelor vremuri, Ripensia Timişoara. O rivalitate uriaşă cu Venus Bucureşti şi două decenii de ascensiune se succed ulterior cu repeziciune, în ciuda celui de-al doilea război mondial care lasă sechele insurmontabile în inimile vişinii.

Peluza Nord, distrusă în bombardament

Fotbalul pică pe planul secund în acele timpuri, fapt din cauza căruia Rapid nu se poate bucura de două trofee importante: Cupa Europei Centrale, în 1940, şi campionatul României, 1942. Iar tot atunci se naşte legenda „Potcoavei din Giuleşti“. Stadionul, construit după modelul vechiului „Highbury“ al Arsenalului din Londra anilor ’20, şi inaugurat oficial în 1939, suferă pierderi uriaşe în urma bombardamentelor.

Pe 4 aprilie 1944, un raid aerian a pus la pământ peluza nord, cu tot cu unul dintre turnurile de la tribuna a doua, iar arena din Giuleşti rămâne, aproape cinci decenii, cu porecla de „potc