Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noaptea muzeelor 2013. Vezi programul complet al evenimentului

Publicat in Antena 3, vineri 17 mai 2013 ·

Noaptea Muzeelor, sărbătoarea instituţiilor muzeale, este organizată în acest an sâmbătă, 18 mai. Peste o sută de instituţii din Bucureşti şi din ţară îşi vor deschide porţile vizitatorilor toată noaptea, cu expoziţii şi evenimente speciale, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de oameni.

Noutatea de anul acesta constă în introducerea de circuite muzeale şi la Baia Mare şi Sibiu - oraşe în care vor fi disponibile hărţi tipărite cu instituţiile participante, după modelul implementat cu succes la Bucureşti în ultimii cinci ani şi la Cluj-Napoca anul trecut.

Pentru prima oară, colecţii muzeale, colecţii private şi bisericeşti din zonele rurale ale Sibiului îşi aşteaptă vizitatorii în nocturnă, alături de muzee din Aiud, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Constanţa, Cluj-Napoca, Deva, Goleşti, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Reşita, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Sinaia, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Puteţi accesa lista muzeelor participante, precum şi programul evenimentului, pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro.

Noaptea Muzeelor în București

Noaptea Muzeelor în Baia Mare

Noaptea Muzeelor în Cluj

Noaptea Muzeelor în Sibiu

Noaptea Muzeelor în alte orașe

În Bucureşti, vizitatorii au de ales între 32 de muzee şi organizaţii culturale care îşi deschid porţile până târziu în noapte şi invită publicul la expoziţii, concerte, proiecţii de filme, activităţi pentru copii, spectacole etc., pentru experienţe de neuitat.

Muzeul Naţional de Istorie va închide, pentru Noaptea Muzeelor, expoziţia "Comorile Chinei", iar intrarea în incintă se va face din Strada Poştei şi nu din Calea Victoriei. Totuşi, cei care vizitează muzeul, pot primi un tichet în schimbul căruia vor putea intra, ulterior, la exp

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 6 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 5 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 8 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 9 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°