Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTEST al rapidiştilor la ÎCCJ: îl vor pe Copos după GRATII

Publicat in Romania Libera, vineri 17 mai 2013 ·

Galeria echipei de fotbal Rapid protestează, vineri, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă ultimul termen al greilor din fotbal în "Dosarul transferurilor".

Potrivit Digi Sport, rapidiştii cântă şi scandează împotriva lui Copos, pe care vor să-l vadă după gratii. Cum nu este exclus ca microbiştii să transforme protestul într-un spectacol pirotehnic, forţele de ordine au fost puse în alertă şi un contingent important de jandarmi asigură liniştea în zonă.

Curtea supremă judecă ceea ce ar putea fi ultimul termen al dosarului Transferurilor, recursul greilor din fotbal la sentinţele date de Curtea de Apel. Astfel, George Copos, Cristian Borcea, Mihai Stoica, Victor şi Ioan Becali ar putea afla vineri dacă scapă de închisoare sau nu.

Citeşte şi ÎCCJ judecă ultimul termen în Dosarul Transferurilor

Este de aşteptat ca instanţa supremă să rămână în pronunţare după ce, la termenul trecut, judecătorul le-a cerut avocaţilor să-şi pregătească pledoariile finale.

Cei 8 anchetaţi au primit în total pedepse de până la 40 de ani de închisoare şi sunt obligaţi să plătească daune de 10 milioane de dolari.

Citeşte şi Copos: Eu am pierdut sute de milioane de euro din cauza circului din justiţie

Galeria echipei de fotbal Rapid protestează, vineri, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă ultimul termen al greilor din fotbal în "Dosarul transferurilor".

Potrivit Digi Sport, rapidiştii cântă şi scandează împotriva lui Copos, pe care vor să-l vadă după gratii. Cum nu este exclus ca microbiştii să transforme protestul într-un spectacol pirotehnic, forţele de ordine au fost puse în alertă şi un contingent important de jandarmi asigură liniştea în zonă.

Curtea supremă judecă ceea ce ar putea fi ultimul termen al dosarului Transferurilor, recursul greilor din fotbal la se

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi tineri au murit şi alte patru persoane au fost rănite în Botoșani, într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi tineri de 18 şi 21 de ani au murit, iar alte patru persoane au fost rănite într-un accident produs, în noaptea de joi spre vineri, pe E 58, în judeţul Botoşani, după ce un autoturism în care se a

Note BAC 2025 | Rezultatele la Bacalaureat, afișate pe Edu.RO

Gandul acum o ora
Note Bac 2025. Afli aici, pe Gândul, rezultatele la Bacalaureat, afișate și pe platforma Edu.ro. Notele la Bacalaureat 2025 sunt un subiect fierbinte pentru orice candidat care a susținut examenul. Emoțiile sunt mari, mai ales că timpul se scurge: v

Licitaţii - 20 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Societatea Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu – Feldioara S.R.L., cu sediul social în comuna Feldioara, str. Dumbrăvii nr. 1, jud. Braşov, cod de identificare fiscală RO44958790, reia organizarea licitaţiei publice deschisă cu strigare

Performanță pentru UNDER 19! România va juca semifinala în Giulești, după 3-0 cu Danemarca

Gandul acum 7 ore
Reprezentativa U19 a României s-a calificat joi în semifinalele Euro U19, după ce a dispus cu 3-0 de echipa naţională U19 a Danemarcei, în ultimul meci al tricolorilor în grupa A a competiţiei. În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de

UPDATE - PSD anunţă că amână dezbaterea internă programată pentru vineri, pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare: PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absenţa unui plan fiscal agreat şi a unei propuneri de premier

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii PSD anunţă că amână dezbaterea internă programată pentru vineri, în cadrul căreia membrii formaţiunii urmau să fie consultaţi pentru a lua decizia dacă partidul intră sau nu la guvernare. ”PSD nu poate cere membrilor de partid un vot

Compania de Drumuri a câștigat definitiv un proces cu miză de peste 80 de milioane de lei pentru întârzierile în finalizarea Podului de la Brăila

G4Media acum 8 ore
Compania de Drumuri (CNAIR) a câștigat definitiv la Curtea de Apel București un proces cu WeBuild, cu privire la întârzierile în finalizarea Podului de la Brăila, conform informațiilor verificate de Economedia. Antreprenorul italian trebuie să achit

Anca Dragu a aterizat de urgență la București / SURSE: Urmează să se vadă cu președintele Nicușor Dan

Gandul acum 8 ore
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul tehnocrat Cioloș, Anca Dragu, a aterizat în această seară, în jurul orei 20:00, la București cu o cursă aeriană din capitala Republicii Moldova. Sursele Gândul spun că aceasta urmează să se vadă cu Nicușor Dan

Gândul prezintă Best Of Marius Tucă Show – vineri, 20 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 8 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu dezvăluie bătălia sa din jus

Sorin Grindeanu: Noi am spus că ne ținem de ceea ce discutasem înainte, acel acord politic care prevedea rocada

Gandul acum 9 ore
Sorin Grindeanu a explicat, joi seara, că la negocierile purtate cu celelalte partide s-a discutat despre un acord politic care prevedea rocada. „Când am fost noi, lucrurile au fost cât se poate, de clare, atunci când am fost noi, discuția s-a termi

George Simion, despre varianta Anca Dragu premier: „Toți parlamentarii AUR vor vota contra. Este ultima dovadă a implicării Franței în anularea alegerilor”

Adevarul acum 7 ore
George Simion, președintele AUR, a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook, că parlamentarii din partidul său vor vota împotriva unui Guvern condus de Anca Dragu, fost senator USR, președinte al Senatului României și actual guvernator al Băncii Na

Vremea

București
acum

20°
vin.

17°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/25°
lun.

15°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/23°
lun.

17°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°