Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înregistrări din şedinţa PNL. Crin Antonescu: „Fractura din USL nu mai este doar o invenţie de presă“

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, recunoaşte că tensiunile din USL s-au adâncit în ultima perioadă, potrivit unor înregistrări difuzate de România TV.

Crin Antonescu le-a vorbit colegilor din PNL cum au evoluat relaţiile din cadrul USL. „Am suferit o criză pe care aş numi-o Criza coabitării, în sensul prin care prin numirea lui Kovesi după înţelegerea Ponta şi Băsescu şi noi având o anumită poziţie s-a generat o criză pentru că a fost vorba de o criză. PSD se adânceşte în coabitarea cu Băsescu, iar noi credem că drumul trebuie să fie cel dat de programul, de direcţia şi de spiritul USL.“, a explicat Antonescu.

El a recunoscut că tensiunile din USL au luat amploare:. „Nu mai este doar o invenţie de presă – fractura din USL.“

Crin Antonescu a susţinut că a avut discuţii cu Victor Ponta pentru relansarea încrederii în USL, dar a recunoscut că PSD şi PNL sunt separate de numeroase lucruri.

Liderul PNL a precizat şi care a fost răspunsul său. „I-am spus că este de dorit, că necesită două-trei lucruri care sunt posibile şi legitime – o revenire la un mod care a funcţionat de a discuta impreuna deciziile guvernamentale importante, a recalibrării discursurilor în guvern şi să nu mai ia el toată imaginea ci să lase şi altora pentru a nu exista riscul de a confisca totul şi a da impresia că suntem o prezenţă insignifiantă şi a fost de acord.“, a explicat Antonescu.

„Acum ne aflăm în situaţia şi ăsta e dreptul lui a solicitat o normalizare a relaţiilor şi a atacurilor pe care unii dintre noi le-au avut la adresa sa pentru că ce-i drept la momentul Crizei Coabitării, Crizei Kovesi, au fost colegi de ai noştri şi când spun colegi vorbesc de parlamentari care au spus că Victor Ponta e şantajabil, că VB e trădător, că PSD face şi drege. Este adevărat că aceste declaraţii au existat şi el a cerut şi eu am înţeles chiar dacă nu mi-a venit bine ca să înce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°