Orice conflict armat, indiferent de amploare, este sursă de profit economic. Cu cât un război durează mai mult, cu atât mai mare este profitul. Numărul morţilor în rândul soldaţilor, disperarea şi suferinţa civililor nu contează. Ceea ce contează sunt doar banii. Se spune că banii nu au miros, nu au culoare, au doar valoare, dar în cazul banilor obţinuţi de pe urma vânzării de arme, aceştia au culoarea sângelui şi mirosul morţii. Fabricanţii, vânzătorii şi intermediarii de arme sunt numiţi, în general, negustorii morţii. Unii activează oficial, alţii, în afara legii, dar şi unii, şi alţii operează în realitate cu acordul guvernelor. America Latină, Africa sau Asia Mică sunt sau au fost teatrul unor războaie locale sau regionale întreţinute din motive economice de către fabricanţii sau negustorii de arme, dar şi din motive de extindere a zonei de influenţă politică, de către marile puteri. Siria este, dintr-un lung şir, unul dintre exemple.
Anul trecut, după cum dezvăluie mass-media occidentală, în data de 25 şi 26 iunie, Vladimir Putin s-a-ntâlnit, la Ierusalim, cu Benyamin Netanyahu. Nici rusul, nici evreul nu au făcut declaraţii de presă. Dar, la 48 de ore după ultima întâlnire dintre cei doi, cotidianul economic rusesc “Vedomosti” l-a dat în gât pe Vladimir Putin, dezvăluind că Kremlinul a renunţat la un contract în valoare de 900 de milioane de dolari, adică 693 de milioane de euro, perfectat în 2010 sau 2011, între fabrica rusească de armament “Almaz-Antey” şi guvernul sirian al lui Bachar Al-Assad, pentru livrarea unor rachete sol-aer S-300. Asta era în 2012. Se pare că, între timp, Kremlinul s-a răzgândit. Astfel, anul acesta, în ziua de marţi, 14 mai, primul ministru evreu, Netanyahu, pentru a clarifica definitiv lucrurile, s-a dus la Soci, pe malul Mării Negre, pentru a-l convinge pe Putin să se abţină să-i expedieze lui Bachar Al-Assad rachetele sol-a
