Jorge Luis Borges. Nouă eseuri danteşti. Borges oral.
Traduceri de Irina Dogaru şi Tudora Şandru- Mehedinţi, Polirom 2012
Văzut acum de departe, din alt secol, se poate spune că Borges (1899 – 1986), binecunoscutul autor de proze, eseuri şi poezii erudite, bogate în simboluri, sapienţial-concise, a avut un rol „seminal” (căci din mantaua sa par să fi apărut numeroşii autori de „thrillere metafizice” citite azi cu nesaţ pe tot mapamondul).
Într-un fel, aş spune că a precedat multiculturalitatea acestui nou veac prin şederile sale europene şi multilingvismul declarat (tatăl, Borges Haslam, era pe jumătate englez, iar în Elveţia, unde a studiat, tânărul Borges şi-a însuşit perfect germana, franceza, italiana). Multilingvismul i-a întărit aplecarea spre jocurile de cuvinte şi diferitele perspective intelective oferite de cunoaşterea unor culturi neeuropene, în primul rând a celor orientale (arabă, persană, ebraică, hindusă, chineză). Nu numai proza, ci şi poezia şi eseistica, abordând neîncetat natura simbolurilor şi a timpului, nemurirea, oglinda, realitatea şi reflectarea ei fantastică, cartea, identitatea, găsesc în Orient cărările bifurcate spre mister şi utopie.
Aflate la a doua ediţie, sub pana cunoscutelor traducătoare Tudora Şandru-Mehedinţi şi Irina Dogaru, cele Nouă eseuri danteşti” (1982) şi prelegerile transcrise în Borges oral (1979) subliniază din plin pasiunea autorului lui Zahir pentru Orient. Comentariile la Divina Comedie ilustrează „noţiunea panteistă a unui Dumnezeu care este totodată universul, a unui Dumnezeu care este fiecare dintre creaturile sale şi destinul acestor creaturi este, poate, o erezie şi o eroare dacă o aplicăm realităţii, dar este incontestabilă cînd se referă la poet şi la opera sa”. Între acestea mi se pare deosebit de relevant eseul despre Ulise, ca personaj-cheie pentru literatura contempo
