Ziua Mondială de Luptă împotriva hipertensiunii arteriale (HTA) este marcată astăzi şi în judeţul nostru, prin acţiuni organizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj. Obiectivul acestui eveniment este acela de a informa populaţia cu privire la beneficiile unui stil de viaţă sănătos, pentru menţinerea tensiunii arteriale la valori normale. Mesajele cheie ale acestei campanii sunt "Fii atent la greutatea corporală!", "Mănâncă sănătos!", "Fă mişcare zilnic!" şi "Măsoară-ţi regulat tensiunea!", fiind menite să promoveze modelele unui stilul de viaţă sănătos.
Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva hipertensiunii arteriale, reprezentanţii DSP Dolj, împreună cu primăriile din judeţ (prin reţeaua de medicină şcolară şi asistenţii comunitari), Inspectoratul Şcolar Judeţean, cabinetele de medicina de familie şi ONG-urile Crucea Roşie Dolj, Asociaţia pentru Sănătatea şi Educaţia Familiei şi Societatea Studenţilor Medicinişti vor informa populaţia cu privire la beneficiile unui stil de viaţă sănătos, pentru menţinerea tensiunii arteriale la valori normale. Organizatorii campaniei de informare vor afişa postere, vor distribui ghiduri de specialitate şi vor desfăşura discuţii interactive şi activităţi fizice tematice împreună cu toate persoanele interesate.
În judeţul Dolj, în anul 2012 au fost luate în evidenţă 5.256 cazuri noi de HTA, s-au înregistrat 822 decese produse direct de HTA şi au rămas în evidenţă un număr de 69.767 bolnavi.
HTA este o boală cronică reprezentată de creşterea valorilor tensiunii arteriale peste limitele normale şi nu are simptome specifice, fiind numită şi "ucigaşul tăcut". Hipertensiunea arterială constituie un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, alte boli cardiace, renale şi pentru diabetul zaharat. În fiecare an, la nivel global mor şapte milioane de oa