În 1928, atunci când a început să-şi scrie capodopera – care avea să fie publicată, patru decenii mai târziu, sub numele de “Maestrul şi Margareta” – Mihail Bulgakov şi-a intitulat-o “Consultantul cu copite”.

Ironia era evidentă, făcând trimitere la caracterul diabolic al unui regim care denunţa credinţele religioase şi proclama, chipurile, valorile umanismului. Acest fapt de istorie literară, nu foarte familiar publicului larg, e sugestiv pentru felul în care ne raportăm la eterna luptă dintre bine şi rău.

Ea poate lua forma unei dezbateri încrâncenate, cu certitudini de nezdruncinat şi cu argumente care se bat cap în cap. Sau, dimpotrivă, poate fi înţeleasă ca o parabolă, căci în viaţa de zi cu zi nu există numai alb şi negru.

Sunt câteva consideraţii care mi se par potrivite faţă de maniheismul polemicilor de pe malurile Dâmboviţei. Unde, ca să ai dreptate, trebuie neapărat să-ţi pui în balanţă adversarul, evidenţiindu-i prostia sau necinstea.

E o trăsătură generală la români de-a recurge la antiteză. Trăsătură pe care o remarcase cândva Eminescu şi care nu şi-a pierdut actualitatea. O constat urmărind, de pildă, recenta campanie de martirizare a Sfântului Daniel Morar şi de anatemizare a tuturor celorlaţi procurori propuşi în urma sa la şefia parchetelor.

Nu discut aici pe ce se bazează adepţii teoriei că, odată cu numirea respectivilor, are loc o restauraţie în justiţie. Şi, mai departe, că sub coabitarea Băsescu-Ponta ne întoarcem la vremurile de tristă amintire ale cuplului Iliescu-Năstase. Asta rămâne de văzut. Până una-alta, n-avem nicio probă, ci doar presupuneri îngrijorate. Între altele, ca să ne menţinem în termenii metaforei bulgakoviene, că procurorii cu pricina au copite. Întrucât fie s-au vândut “Satanei” (adică preşedintelui sau premierului), fie sunt nişte biete copitate (ca să nu zic boi sau